mi-e dor de tine...

  

Aveam odata o prietena foarte buna. Ne cunosteam de la gradinita. Am stat pe aceeasi strada cam pana acum 5-6 ani. Distanta era considerabila, dar totusi era aceeasi strada. Am fost in aceeasi grupa la gradinita, in aceeasi clasa in generala, si in aceeasi clasa in liceu, unde am devenit nedespartite. Aveam incredere una in cealalta, glumeam impreuna, cateodata dormeam impreuna. Defapt nu prea dormeam, ca ne ardea de fantome si dracii, insa am petrecut nopti impreuna. Am avut amintiri memorabile, si am facut multe prostii impreuna. Ne certam, insa nu puteam sa nu ne vorbim mai mult de o zi. Poate cateodata ne aruncam vorbe grele, pe care apoi le regretam.

Si am facut odata o prostie. Am renuntat la prietenia noastra din orgoliu si prostie (din partea mea). M-am lasat prostita de o iubire oarba care o purtam cuiva si care nu te place. Si am gresit mult, si imi pare nespus de rau. De cand am terminat liceul te-am vazut doar o data trecand prin fata portii mele, si am vrut sa te strig! Insa n-am avut cuvinte. Acum daca cineva ma intreaba de tine raspund cu voce trista ca nu mai stiu nimic... Si as vrea tare mult sa vezi ce-am scris aici, sa vezi cat de rau imi pare. Si sa stii ca as vrea sa te sun intr-o zi si sa-ti spun “Hey, sunt eu, cea care te-a ranit, iesi la un suc cu mine?”, insa mi-e teama de un refuz. Mi-e teama ca ce s-a intamplat te-a indepartat prea mult. Imi pare rau...

cred ca-i fara titlu

Cred ca…am crescut. Am terminat liceul, insa fac parte din cei “batuti de soarta” cum ar spune multi. Acum am un serviciu, nu merg la facultate. Lucrez destul de multe ore pe zi momentan. Am depus multe cv-uri, insa nimeni nu angajeaza fara experienta si fara pile. Asa ca am recurs la pile, desi urasc! Urasc pentru ca ai nevoie de pile sa faci ceva ce pana acum 20 de ani era obligatoriu. Am un serviciu de rahat, deci n-am sa spun ce, cum si unde, insa ma ajuta ca in cateva LUNI, nu imediat, sa-mi indeplinesc niste visuri. Cum spuneam, lucrez mult... 14 ore pe zi momentan. Obositor si al dracului de greu trec cele 14 ore, insa totul tine de autocontrol. Autocontrolul de a nu-mi lua catrafusele, si de a nu ma sui la volan sa plec acasa.

Acum barbatii ma saluta cu sarutmana, si nici copiii mici nu se lasa mai prejos. Oare chiar am crescut atat de mult? Am numai 19.... fara o luna chiar. Insa tind sa cred ca barbatii o fac din respect, iar copiii pentru asa sunt ei dulci cand sunt mici. Refuz sa cred ca am crescut atat de mult, desi ma simt mai.. matura pe zi ce trece. Mai batrana chiar dupa o zi de munca.

In fine, nu ma plang. Si daca noi, oamenii care avem un serviciu, ca nu toti muncim (nu consider ceea ce fac o munca) nu ne plangem de viata noastra, de ce copiii la scoala, sau liceu, sau chiar si oamenii din facultati se plang de viata lor? De ce vad din ce in ce mai des chestii de genu’ “urasc scoala”, sau “nu mai suport sa merg la scoala”? Sincer, desi am terminat de nici 4 luni liceul, mi-e dor. Mi-e dor sa ma trezesc la 7 si sa fiu inapoi acasa in 6 ore. Mi-e dor sa nu am nici un stres de ce fac pe ziua de maine si cum imi planific timpul. Mi-e dor sa zic ca sunt pe banii parintilor si sa nu-mi pese. Nu, acum imi fac griji de rand cu ei. Asa ca dragii mei, va rog nu va mai plangeti si nu va mai doriti sa cresteti si sa fiti independenti pt ca atunci va veti dori sa retraiti aceste momente placute in liniste, si nu cu ochii umflati de oboseala.

Asadar si prin urmare, eu o sa fiu mai scumpa la vedere ceva timp de aici inainte insa o sa ma gandesc la voi si va multumesc ca treceti pe aici.

P.S. Cred ca numele de "Blogu' unei pierde-vara" nu i se mai potriveste, dar refuz sa-l schimb. In adancul inimii, o pierde-vara o sa raman toata viata, pentru ca altfel, ce refugiu as mai avea pentru sufletul meu?

Peace & a lot of love.

octombrie

Bine ai venit octombrie. Te-am asteptat un an intreg, si in sfarsit iata-te. M-am indragostit din nou azi. M-am indragostit de tine, si nu numai. In fiecare zi ma indragostesc de ceva diferit. Astazi de exemplu m-am indragostit de caldura dulce si perfecta de afara si de racoarea din camera. Am deschis geamul sa-mi intre caldura in casa si in inima. Pentru mine, octombrie e o luna a romantismului. O luna numai buna pentru admirarea naturii care se stinge pe zi ce trece. Cerul e cand albastru cand negru, frunzele astazi sunt verzi, maine galbene, poimaine rosii. Eu sunt fericita azi, linistita maine, poimaine incepe agitatia. Ma bucur de luna asta, e un nou inceput pentru mine si sper sa dau si sa primesc ce e mai bun. Luna asta sunt mai dulce, mai calda, mai fericita. Si sper sa raman asa. Afara e racoare, in suflet e cald. Si numai eu stiu de ce. Lumea e a mea, cu bune, cu rele, cu frumoase, cu urate.

Iti multumesc septembrie pentru luna minunata, insa de azi te uit. Fac loc lui octombrie in inima mea. Insa o sa te astept un an ca sa te reintalnesc din nou. Si te iubesc...

Si o melodie potrivita pentru un inceput de octombrie: