Niciodata pana acum nu am fost o persoana rea si egoista. Insa viata a avut
grija sa ma invete sa fiu si asa si sa-mi arate o parte a lumii care m-a facut
ceea ce am devenit. Mereu mi-a placut sa ajut si sa inteleg, insa atunci cand
eu nu am primit in schimb aceleasi lucruri m-am transformat radical. Nu-mi
place sa ofer fara sa primesc. Si aici vorbesc despre oamenii pt care nu am
sentimente, simpli oameni care trec prin viata mea.
Lucrurile s-au complicat pt mine in utimul timp in feluri in care as fi
preferat sa nu le descopar. Am crezut ca am plecat in viata bine instruita in
legatura cu ceea ce am de facut, dar am aflat pe parcurs ca sunt lucruri care ma
depasesc, oameni care ma dezamagesc si ca m-am schimbat. Respectul fata de alte
persoane mi l-am pierdut pe parcurs ce am aflat ca fiinta umana e atat de
ciudata si ca toti suntem atat de diferiti intre noi. Ca printre noi exista si
oameni rai, oameni parsivi care niciodata nu se vor gandi la tine indiferent de
cat te gandesti tu la ei.
Nu mi-a placut si nu-mi place viata de care m-am lovit, si nu am facut
decat sa ma complac in situatie. Nu-mi place sa ma plang, insa am crezut ca o
sa fie mereu cineva sa ma asculte, insa nu e. Nu e nimeni, decat un pahar rece
de vin... Si tin in mine, si inauntrul meu urlu. Urlu atat de tare ca daca ai
intra in mintea mea te-as nimici.
Dar chestia buna in aceste lucruri e ca inca nu mi-am pierdut inocenta din
ochi. Cu toate ca ochii astia au alta varsta. Nu mi-am pierdut rabdarea si
speranta ca dupa orice furtuna, mereu rasare soarele.
