Poa' sa fie fara titlu?

De cand ma stiu am incercat sa traiesc in asa fel incat sa nu trec prin viata ca gasca prin apa. Am incercat sa fac din fiecare moment ceva special, si sa invat ceva din fiecare greseala. Si mi-am dat seama cat de mult te schimbi atunci cand inveti ceva din greseli. Atunci cand gresesti incerci sa faci in asa fel incat cu timpul sa nu mai repeti greseala. Si asta te schimba... In rau sau in bine, asta nu stiu.

Ceea ce am schimbat eu a fost modul de a ascunde ceea ce simt. Si nu e un lucru bun, pentru ca asta te macina pe tine pe interior, si simti cum fiecare cuvant nespus iti macina sufletul incet dar sigur. Apoi incepi sa ai regrete, sa te gandesti ce ar fi fost daca ai fi spus, daca ai fi reactionat din pur instinct intr-un anumit punct al vietii. Cateodata e bine sa te lasi dus de val si sa faci ce spune inima, dar nu toti putem face asta. Eram adepta stilului astuia de viata pana cand am ajuns sa ranesc persoane dragi cu reactiile mele. De atunci am devenit mult mai calculata si reactionez mai mult dupa ce analizez situatia. Si am ajuns sa pierd alte persoane din cauza asta, deci oricum o dai tot nu e bine, tot pierde cineva, iar eu am ales sa cred ca e mai bine sa pierd eu decat sa piarda altii.

“Dar timpul trece, nu sta sa-ti legi tu siretul”, si te trezesti peste ani ca esti acuzat ca te-ai schimbat, si culmea, de persoane care credeau ca te cunosc. Dar aceste persoane nu se gandesc niciodatata ca ele sunt motivul pentru care tu te-ai schimbat. Incercam intotdeauna sa ne modelam dupa cineva anume. Dar de ce? Acele persoane ar trebui sa ne accepte asa cum suntem, caci altfel de ce ar mai merita efortul? Eu am ales sa nu mai fac astfel de schimbari, si ca daca o sa vreau sa ma schimb candva o sa o fac pentru ca eu o sa consider ca fac ceva gresit, si nu ca sa fac pe plac cuiva. Poate e un mod gresit de a gandi pentru unii, insa mie mi se pare cel mai corect. Intradevar este bine sa fii usor modelabil, sa te mulezi dupa o persoana,  dar trebuie sa faci asta doar atunci cand simti ca trebuie. Am ajuns la astfel de concluzii trecand prin anumite situatii, iar drumul pana aici nu a fost deloc usor, si as prefera ca toti sa invete ceva din ceea ce spun cei “mai mari”, sau mai bine zis mai trecuti prin viata, pentru ca eu una nu sunt mare. Si nu ma aflu nici in pozitia din care sa dau sfaturi, insa cert e ca nu doresc nimanui lucruri rele. Asa sunt eu. Sunt prea fina uneori. Dar pot si si colturoasa, nu-i problema.

E toamna iar..

E toamna. E toamna in suflet, e toamna in cuget, e toamna afara, e toamna inauntru. Totul e pictat in culori de toamna. Frunzele incep sa rugineasca iar copacii incep sa capete un aspect neglijent. Se dezbraca de frunze asa cum se dezbraca un om de haine. Si or sa ramana singuri si goi in fata iernii, tocmai d-aia spun uneori ca toamna e inceputul durerii. Dar e o durere placuta, o durere singuratica si muta. De asta imi place mie toamna atat de mult, probabil de asta m-am si nascut toamna. Am imprumutat din trasaturile toamnei, probabil m-a placut mult de mi-a dat atat. Dar nici iarna nu m-a ocolit caci era o zi cu ninsoare cand am fost adusa in lume. Un mijloc de Noiembrie friguros.

De la toamna am imprumutat melancolia, romantismul si durerea surda, in schimb de la iarna am imprumutat raceala si sufletul alb ca neaua. Introvertirea nu stiu exact de la cine am imprumutat-o, dar tind ca cred ca de la toamna.

Toamna asta e toamna schimbarilor. Ma indepartez de ceea ce port in suflet. O sa invelesc totul intr-o catifea rosie si o sa incui bine intr-o cutiuta de bronz, apoi o sa arunc cheia. Cutiuta o s-o pastrez si o sa las praful sa se aseze pe ea cu speranta ca n-o s-o mai dechid vreodata. Am inceput sa imi pun intrebari daca tot ceea ce se intampla e din vina mea sau din vina altcuiva. Am reusit sa-mi gasesc greselile, si sa-mi dau seama ca nu e doar vina mea, si nu doar vina altcuiva. E vina comuaa. Insa concluzia importanta la care am ajuns e ca nu e nimic in neregula cu mine, ci e ceva in neregula cu lumea care ma inconjoara.

Imi aduc aminte de atunci cand eram copii si ne doream sa crestem mari. Cati din noi suntem multumiti de ceea ce s-a intamplat cu viata noastra intre timp? Cati dintre noi am ajuns sau vom ajunge ceea ce ne doream? Eu una sunt sigura ca n-am ajuns baietel, asa cum imi doream. Nu sunt multumita nici de unde am ajuns inca, dar sunt multumita de ceea ce sunt. Sunt multumita de sufletul meu care a supravietuit multor incercari, si de caracterul meu care nu a ruginit in timp.

E toamna iar, e anotimpul melancoliei si intrebarilor fara raspuns. Cel putin pentru mine. E anotimpul in care toate mor ca sa renasca sub caldura soarelui de Martie... E toamna si doare...

Inchin un pahar de vin

Cand sunt trista incerc sa ma gandesc ca in 10 ani de acum o sa zambesc cu gura pana la urechi cand o sa imi amintesc de greselile facute. O sa rad si de paharul asta de vin pe care il inchin in cinstea prostiei si a dezamagirilor. Dezamagiri care m-au facut sa iubesc mai putin in fiecare zi, si din cauza carora sufletul meu a devenit un teren arid. Spun arid si nu sterp, pt ca astept o ploaie de Mai sa-mi ude sufletul. Astept sa ma trezesc din visul asta urat pe care l-am construit in jurul meu.

Deja imi imaginez un alt pahar de vin, in alt loc, asezata intre doua brate calde intr-o seara racoroasa de Septembrie, si zambetele de pe doua chipuri depanand amintiri. Amintindu-ne de greselile adolescentei, de momentele in care am actionat fara sa gandim, de anii petrecuti impreuna pana atunci. Sau poate o sa fiu tot singura, intre 4 pereti reci cu o sticla de vin si un pahar. Nu am de unde sa stiu ce o sa fie, dar gandul imi zboara la mai bine.

Aud aproape in fiecare zi pareri despre mine. Dar nu poate nimeni mai bine ca mine sa ma descrie. Mi s-a spus ca am caracter cu doua fete, am fost judecata pentru nesiguranta, pentru teama, pentru cuvinte nerostite. Dar ceea ce nu stiu unii oameni e ca numai Dumnezeu e in masura sa imi judece faptele. Si dupa vorba “Nicio fapta fara rasplata” imi astept rasplata daca am gresit. As vrea sa pot sa las pe cineva sa ma cunoasca in totalitate, dar nu pot. Asta mi-e firea. Doar eu le stiu pe toate, doar eu imi stiu calitatile si defectele, doar eu stiu ce port in suflet. Si daca crezi ca ma cunosti, afla ca nimeni nu ma cunoaste. Ma uimesc chiar si pe mine uneori.

Dar am invatat ca pot sa fiu ambitioasa daca vreau. Pot sa lupt pana in panzele albe cand imi doresc ceva neaparat. Si daca nu vreau ceva, inseamna ca nu am nevoie. Nu colectez amintiri si persoane, si de azi inainte nu mai vreau sa imi amintesc de trecut. Inchin paharul asta de vin pentru cuvintele scumpe spuse unor oameni ieftini, pentru lacrimi, durere si indiferenta. Pentru iubirea oarba si pentru standardele pe care mi le-am impus. Pentru esecurile pe care le-am avut, si pentru ca drumul pana aici nu a fost drept, ci a fost plin de serpentine. Pentru oamenii carora le-am fost alaturi si apoi s-au dat la fund. Pentru cei care cred ca ma cunosc dar habar nu au ca nu stiu nimic. Pentru capacitatea de regenerare, pentru ca am cazut de 7 ori si m-am ridicat de 8. Pentru un an din viata pe care l-am pierdut aiurea, si pentru lucrurile pe care le-am invatat in acest an. Pentru prieteniile false si vorbele urate. Pentru ca toate trec, si pentru un nou inceput. Cheers! 

                                           

E usor sa fii rau.

Ce usor e sa critici ce fac ceilalti. Ce usor e sa iti bati joc de munca unui om care poate candva te-a considerat prieten. E usor sa judeci cand nu stii nimic despre o persoana. Cand nu stii ce are in suflet, cand nu stii prin ce trece, cand nu stii ce l-a adus in situatia sa faca ceva anume. E usor sa fii nesimtit, insa e foarte greu sa fii amabil, in timp ce e atat de usor sa arunci in stanga si in dreapta cu vorbe grele.

Nu, nu sunt perfecta si nici nu as vrea sa fiu vreodata. Pentru ca nu exista oameni perfecti, iar cei care se cred perfecti se mint singuri. Nu pot sa fiu nesimtita oricat de mult as vrea. Nu imi plac toti oamenii, de fapt poate nu plac pe nimeni. Nu stiu ce sa spun exact, dar desi nu imi plac multi oameni, aleg sa nu ranesc pe nimeni cu asta. Nici pe mine nu ma place toata lumea, sunt constienta de asta. Sunt doar un om, si nu incerc sa impresionez pe nimeni. Un om care in marea asta de oameni rai incearca sa isi pastreze integritatea si sa faca doar ceea ce ii place. Si imi place sa scriu. Nu conteaza cum si cat atata timp cat imi pastrez pasiunile. Si imi e foarte greu sa nu devin nesimtita cand sunt inconjurata de oameni nesimtiti. Imi e greu sa raman amabila, mi-ar fi foarte usor sa raspund cu aceeasi moneda, dar aleg calea mai grea. Aleg sa raspund cu un zambet, asta e cea mai puternica arma a mea. Incearca sa raspunzi cu un zambet unui om care te ataca, si ai sa-l vezi dezarmat. Ai sa vezi ca-l enerveaza zambetul ala al tau, si intr-un final cedeaza.

Poate daca am incerca sa fim mai buni uni cu ceilalti lumea asta ar fi o lume mai buna. Ar exista armonie, prietenii sincere, oameni adevarati. Cat traim cunoastem tot felul de persoane. Ne e greu sa tinem minte pe toata lumea, dar cel mai usor ii tii minte pe aceia care te-au facut sa te simti in diferite feluri. O sa spui cuvinte scumpe oamenilor ieftini, o sa fii ranit/a, o sa fii criticat/a, o sa ii vezi cum te arata cu degetul. Stii ce trebuie sa faci in situatiile astea? Sa tii capul sus. Sa te comporti ca si cum esti un rege/ o regina. Un rege sau o regina, nu un print sau o pritesa. Un rege sau o regina. Printi si printese se cred destui, tu trebuie sa stai deasupra lor. Lumea arata altfel de acolo de sus. Nu mai doare atat de tare.

Va urasc oameni falsi si rai.