A inceput o noua etapa din viata
mea, si desi acum ar trebui sa dorm din cauza cursurilor de dimineata, inca
sunt treaza. Sunt atat de obosita, si totusi am atat de multa energie. Ultima saptamana,
de la ultimul meu post, a fost foarte agitata. Am plecat de acasa cu o valiza
plina de sperante, lasand in urma multa durere si mult dor. Desi aici ma simt
ca acasa, durerea muta din sufletul meu imi umple uneori ochii de lacrimi. Imi e
dor de ce aveam acolo, imi e dor de ai mei, imi e dor de Blue, imi e dor de
casa. Imi lipsesc toate de acolo.
Dar in sufletul meu s-a strecurat
un OM. Un om bun care ma vede asa cum sunt, fara masca. Omul cu care adorm in
gand in fiecare seara. Un om care imi e alaturi si psihic si fizic, si pentru
el abia astept sa ajung inapoi acasa. Totul s-a intamplat atat de repede ca
nici noi nu cred ca ne-am dat seama cand. Si desi stiu ca aproape orice relatie
incepe cu “El e altfel” si se
termina cu “Toti sunt la fel”, cred ca el se va remarca din multime. Are ceva
in ochi, ceva ce vad si in ochii mei.
Probabil ca o sa incep sa lipsesc perioade din
ce in ce mai lungi. Imi cer scuze de pe acum, dar o sa incerc sa mai scriu din
cand in cand cate ceva. Aveti grija de voi pana data viitoare. Va pupa Cris.
