2012 devine istorie

   

   Si uite asa, mai sunt cateva zile si 2012 e deja istorie. Nu pot sa spun ca a fost un an prost, dar nici unul minunat. A fost un an in care am simtit gustul succesului, dar si pe cel al dezamagirii. Am descoperit locuri noi, am cunoscut oameni minunati, dar si oameni de care imi place sa ma feresc. (Am cunoscut doua persoane minunate langa care am ras pana la lacrimi, pe umarul carora am plans, de la care am acceptat sfaturi, cu care mi-am pierdut noptile si pe care as vrea sa le tin langa mine toata viata. Lavinia si Andreea au devenit surorile mele de suflet, parte din mine, poate chiar partea aia care imi lipseste mie. Au fost langa mine in 3 luni cat n-au fost altii in 20 de ani. Le multumesc pentru asta.)

   In acest 2012 am ras, am plans, am iubit, am urat, am injurat, am vorbit frumos. Am fost amabila, am fost nesuferita, in ultima caracteristica am excelat chiar. M-am bucurat de ce am avut si am visat mereu la mai mult. Am pictat pe cerul vietii mele curcubee si am adus si furtuni. Lacrimi de sange mi-au curs din suflet, dar si lacrimi pure din ochi. Am ajuns pe cele mai inalte culmi, dar am pasit si in cel mai adanc abis. Am cunoscut intunericul, iar lumina m-a orbit. Am fumat pachete de tigari si am baut sticle de vin. Am vazut demoni cu chip de inger, dar si ingeri vicleni. Am adaugat intotdeauna culoare in viata oricui, dar si putin negru. Am stat dreapta, cu sufletul in genunchi, dar si culcata cu mintea treaza. Am adus bucurie, dar si tristete. Am privit cu durere, dar si cu indiferenta. Am actionat din orgoliu, dar am incercat si sa fiu smerita. A fost un an plin, si vreau sa-l inchei in liniste. Vreau sa am sufletul calm ca apa limpede al unui lac de munte. Asa ca am sters cu buretele tot ceea ce durea si am pus punct situatiilor fara cale de iesire, doar cu intrare. De azi, te-am uitat. Am uitat numele tau, vocea ta, felul in care m-ai facut sa ma simt si am incetat sa-ti mai caut scuze. Poate crezi ca doar ma mint pe mine pt toate astea, dar de data asta te minti tu. Nu te mai cunosc, esti doar un om. Un simplu om fara nimic special.

   Trecand peste superstitiile in care cred unii oameni, 13 mi-a demonstrat ca e numarul meu norocos. Am realizat multe sub acest numar ( ex: examenul de Bacalaureat, admiterea la facultate), deci am motive sa cred ca 2013 imi va face cu ochiul si imi va aduce ceea ce am nevoie. Imi facusem o lista cu ceea ce vreau sa realizez in noul an, insa am rupt-o. Sa fim seriosi, eu nu sunt omul care sa traiesc dupa ce sta scris intr-o lista. Eu iau totul asa cum vine, iar planurile de lunga durata imi par cele mai nesigure. Niciodata nu au finalul pe care il astept. Vreau doar sa traiesc, sa nu-mi mai fac griji pentru nimic si sa incerc la randul meu sa fiu un om mai bun. Lucrurile bune vin la oamenii care merita. Am ajuns sa cred ca Dumnezeu e prea ocupat sa imi scrie povestea vietii, asa incat uita de ceea ce ar trebui sa fac eu intre timp. D-asta ma lasa sa fac orice imi trece mie prin cap.

   Asadar, va doresc tuturor un 2013 cat mai minunat, toate dorintele sa devina realitate, si sa ne citim cu bine in noul an. Va puuuuuuuup!

   P.S. Contrar postarii de aseara, am reusit sa scriu. Se pare ca intr-adevar mi-am eliberat sufletul de greutatea ce il apasa.

Nu mai pot sa scriu

Nu stiu de ce, dar nu mai pot sa scriu... Poate pentru ca ceea ce simt acum nu poate fi descris in cuvinte si nu imi pot explica nici mie. Gandurile imi sunt prea incetosate... Nu! Nu pot. Nu iese nimic nici azi. Las doar o melodie..

Uneori e complicat.

   Cred ca fiecare om e compus din doua jumatati. O jumatate buna si una mai putin buna, uneori  chiar rea. Acum, am ajuns la concluzia ca unii oameni sunt compusi ori din ambele parti bune, ori din ambele parti rele. Pentru a ne da seama partea care a ajuns sa domine, nu e nevoie decat sa ne uitam in jur. Oamenii au devenit din ce in ce mai rai, mai critici, mai nepasatori, mai reci, mai mult interesati de ceea ce se intampla cu ei decat raul ce li se intampla celorlalti. Ajungeti sa credeti ca e bine doar ceea ce ganditi sau ce faceti voi, si respingeti din start orice alta solutie. Nu mai stiti sa va cereti scuze, nu mai stiti sa comunicati, sa salutati, sa oferiti un zambet unui necunoscut sau o mana de ajutor. De cele mai multe ori, nu putem convietui cu ambele parti inauntrul nostru. Si ajungem sa respingem una din parti. Unii  o pastreaza doar pe cea rea, in timp ce altii doar pe cea buna. Altii fac ceva ce e si mai complicat, aleg sa combine cele doua parti. Ei bine, aceasta convietuire intre parti e cea mai dificila. Te pune uneori in dificultatea de a alege intre ceva si altceva. Intre a reactiona intr-un fel sau celalalt. Atunci ajungi sa te ghidezi dupa instinct, si poate instinctul nu iti dicteaza intotdeauna ceea ce e mai bine. Ajungi sa faci un rau pe care il regreti, sau chiar un bine de care mai tarziu iti pare rau.

   Ne complicam viata din start in momentul in care facem o alegere. Inevitabil ajungem intr-o zi sa ne intrebam „Ce-ar fi fost daca...?”. Si nu o sa poti afla niciodata ce-ar fi fost. Nu poti nici sa nu alegi nimic, pentru ca intotdeauna esti fortat de viata sa alegi. Deci viata iti da falsa impresie ca ai ce sa alegi, insa totul se intampla asa cum iti este scris. Si poate uneori, Cel care scrie nu scrie ceea ce vrei tu, ci ceea ce meriti.

   Am impresia uneori ca totul e atat de complicat, si pe zi ce trece devine si mai si. Ar fi atat de simplu daca atunci cand ai simti ca trebuie sa faci ceva, doar sa faci. Sa nu te gandesti la urmari sau pur si simplu sa nu-ti pese. Ar fi atat de simplu daca atunci cand iti e dor de cineva sa-l cauti fara sa-ti fie teama ca poate nu-ti va raspunde sau poate te va respinge. Daca vrei ceva sa poti sa si ai fara sa platesti preturi prea mari, preturi pe care nu ti le permiti. Dar de ce sa fie simplu cand totul e atat de complicat? Cand alegerile te leaga pe veci de ele… Sau poate doar imi place mie sa complic tot ce e simplu. Poate pentru altii dintre voi totul e foarte simplu, traiti prezentul ca si cum nu ar exista trecut sau viitor. Eu nu pot, am momente in care trecutul ma bantuie, iar viitorul ma ingrijoreaza. Timpul ma sperie si as vrea sa-l opresc, insa nu pot. Incerc sa ma gandesc mereu ca totul o sa iasa cum trebuie, indiferent de cat ar dura. Trebuie sa invat sa am rabdare si sa nu mai grabesc lucrurile. Din fiecare zi care trece incerc sa invat ceva desi uneori nu-mi prea iese. Incerc in fiecare zi sa fiu o persoana mai buna, intai cu mine, apoi cu ceilalti. Dar e greu cand in jur gasesti ura si uneori e atat de greu incat ai vrea sa te trezesti dimineata si sa traiesti alta viata, nu pe a ta.