Uita de tot

  Si mi-am zis singura sa uit, ca nu se merita. Si am uitat. Nu-mi mai pasa, nu ma mai intereseaza. Si nu asta e ceea ce ma macina, ci faptul ca nu eram capabila sa fac asta inainte. Daca ma intrebai in trecut care a fost cea mai scurta relatie a mea iti spuneam ca 7 luni. Daca ma intrebi acum o sa-ti spun ca o saptamana. Si nu au fost relatiile mele lungi pentru ca gasisem oamenii potriviti pentru mine, ci pentru ca ma multumeam cu putin. Insa acum nu ma mai multumesc cu putin. Si mi-am pus eu asa singura in gand ca pana n-o sa gasesc persoana potrivita mie nu am sa mai am relatii lungi.

  Vreau doar sa primesc ceea ce merit, daca merit. Si eu cred ca merit ceva bun, asa ca sufletul meu. Sa fie macar jumatate din ceea ce sunt eu, si nu spun sa ne potrivim in tot, dar macar sa ne potrivim in cate ceva macar asa putin.

  Nu stiu de ce, dar eu am niste presimtiri asupra vietii mele. Nu stiu daca sunt produsul unei minti bolnave, sau daca pur si simplu exista ceva acolo care imi sopteste in ureche. De ceva ani incoace, am presentimentul ca o sa mor in accident de masina, si nu foarte batrana. Tanara chiar. Si unde mai pui ca de cand mi-a venit boala sa invat germana, mi-a cantat mie un pitic pe creieras ca o sa ma casatoresc cu un neam. Stiu, suna putin a idei scapate de sub control. Dar daca o sa fie asa? Eh, aici intervine necunoscutul. Nu am de unde sa stiu daca o sa fie asa sau n-o sa fie. Adevarul e ca imi surade ideea, dat fiind de ce am de gand sa fac cu viata mea.

  Sunt o persoana care stie ce vrea de la viata, si daca pana acum am dat gres, si am irosit un an asa degeaba din viata mea, fara sa ma gandesc ca viata e oricum scurta, de acum inainte am sa ma ambitionez sa primesc ceea ce vreau de la viata. Pentru ca eu stiu sa-mi fac viata frumoasa, si nimeni nu poate sa schimbe asta. Sunt ciudata in felul meu, dar stiu ca sunt speciala. Si stiu ca daca vreau cu adevarat, pot!

  Si uite asa am plecat de la o idee si am ajuns la alta. Tipic mie.

V-ati obisnuit cu mine, nu?