Si spun a nu stiu cata oara
ca m-am saturat. Si a nu stiu cata oara nu fac nimic... Tac si imi inghit
lacrimile. Strang din dinti si merg mai departe. Trec peste tipetele din
interior, lacrimile de slabiciune si durerea de cap. Dar cat o sa mai rezist? Cat
o sa mai rezist sa nu imi bag picioarele si sa plec de nebuna undeva departe? Cred
ca acolo o sa se ajunga intr-un final. Sa plec unde vad cu ochii si sa dau
dracu’
tot. Nu pot la nesfarsit. Sunt si eu om. Cedez la un moment dat si simt ca
ajung la capatul rabdarilor cat de curand.
Viata nu e roz, si nu trebuie sa adaugi portocaliu ca sa fie mai
frumoasa. Uneori viata are tenta de negru. Zambetele se transforma in lacrimi,
linistea in stres, puritatea in murdar, rozul in negru. Insa viata vine la
pachet cu de toate. Cu bune, cu rele. Te pune in situatii in care nu vrei sa
fii, dar te forteaza sa stai acolo. Fiecare lovitura e un pas inainte. E un mod
al vietii de a se stramba la tine.
Intotdeauna o sa fie ceva care o sa te tranteasca la pamant. Tot ceea ce
trebuie sa faci e sa te ridici. Iar si iar. Sa cazi de 7 ori si sa te ridici de
8. Viata frumoasa nu inseamna lux, bani, cluburi, diamante. Viata frumoasa e
atunci cand stii ca nu ai bani si gasesti 10 lei intr-o pereche de blugi pe
care nu ai mai imbracat-o de mult. E atunci cand in loc de un mesaj cu buna
dimineata esti trezit de un sarut sincer. Atunci cand nu ai nimic si totusi ai
totul. Cand gasesti puterea sa zambesti in cele mai aprigi furtuni. Cand sti ca
orice furtuna ar veni ai o stanca de care sa te agati. Stii ca e cineva acolo
care sa potoleasca furtuna si sa faca cerul senin.
Totul o sa fie bine. M-am linistit….
