Plouă peste inima mea...

   Eu.... iubesc ploaia. De mică am fost fiica ploii. Mi-a plăcut să stau și să ascult cum plouă. Să visez cu ochii deschiși la nu știu ce anume. Să simt descărcările electrice cum trec prin mine până în vârful degetelor de la picioare.

   Acum simt picăturile reci de ploaie cum îmi ating sufletul fierbinte. Cum îl răcește, îl calmează. Simt tunetele cum îmi intră în cap și alungă tot ce e rău. Am lăsat geamul deschis să aud mai bine sincronul. Îmi cântă o melodie tristă. Nu știu de ce ploaia îmi aduce aminte de L. Poate pentru că și el era un suflet chinuit ca mine. Doar că eu aveam si speranță. Speranța că într-o zi o să fie bine, indiferent câte ploi or să cadă peste sufletul meu. Cineva o să vadă zâmbetul meu într-o zi ploioasă și o să se îndrăgostească de el. O să vadă veselia din ochi și tremurul din mâini și o să-și dea seama că am o inima mare. Oare mai există persoane care apreciază sufletele mari? Există cineva acolo in lumea asta mare care îsi doreste o persoană ca mine lângă el? Sper ca da!

  

   Astăzi cerul plânge...