Am redevenit eu.

Imi era chiar dor de vechea eu. Asa ca am cautat prin sufletul meu imprafosat si murdar si am gasit-o acolo intr-un colt. Era nervoasa si s-a ascuns iar dupa sarcasm cand i-am spus ca nu sunt la fel de puternica cum e ea si ca oficial imi dau demisia din functia de adult. M-a privit cu ochi nesiguri si mi-a spus ca stia ca intr-o zi o sa am nevoie de ea sa ma inlocuiasca. I-am spus ca o sa plec de tot si m-a rugat cu jumatate de gura sa mai raman ca are nevoie si ea de sentimente. Stia ca singura, fara mine, ar deveni goala pe dinauntru, si ea nu e totusi atat de rea si rece, doar ca nu e capabila sa simta iubirea. A zis doar asa, in cazul in care o sa apara vreodata, sa fie totusi capabila sa arate ceva chiar daca nu o sa fie ea cea care o sa arate, ci o sa fiu eu. Tanjeste si ea dupa un suflet cald, dar e constienta ca l-ar indeparta imediat cu felul ei de-a fi.

Asa ca totul a revenit la normal, am iesit din stari de depresie si din ganduri ciudate. M-am trezit intr-o dimineata altfel. Nu mai durea, si aveam un chef nebun sa ascult vechea mea muzica. Asa ca am deschis laptop-ul si am sters toata muzica trista si ce mai aveam eu pe acolo si mi-am reimprospatat winamp-ul. Am schimbat pe Parazitii si C.T.C. ooooh si ce dor mi-a fost de ei. Cert e ca mi-au dat o stare de placere de a enerva pe toata lumea. Dar cum lumea stie cine sunt si cum ma cheama mi-a fost cam greu sa-i enervez fiind obisnuiti cu mine.

Adevarul e ca m-am plictisit si ca numar zilele pana la inceperea anului universitar. E ciudat pt ca eu nu am facut niciodata asta, n-am numarat niciodata zilele pana la un eveniment. Cert e ca abia astept sa ma mut la Brasov, sa cunosc oameni noi, sa ma pierd prin oras, abia astept glumele si caterincile, abia astept sa-mi cunosc real colegele de apartament, abia astept sa-mi fie dor de acasa. Abia astept plimbarile lungi cu trenul, cu castile in urechi si cu lumea din jurul meu data pe off. Abia astept cursurile, diminetile cu oameni somnorosi ca au petrecut toata noaptea si glumele de a doua zi. Sunt entuziasmata la maxim de aceasta schimbare ce intervine in viata mea. Stiu ca o sa ma schimbe si pe mine, poate o sa ma mai maturizeze, poate o sa ma faca sa devin altcineva, ceea ce e foarte putin probabil, insa niciodata nu se stie. Cel mai amuzant e ca deja imi pare rau ca facultatea tine doar trei ani... Numai mie putea sa-mi para rau de asta, tinand cont ca nici nu a inceput.

Am descoperit de curand o filmare de la un eveniment din Bucuresti, TEDx, unde Deliric1 de la C.T.C. a recitat o poezie. Nu cred ca e corect modul asta de a spune, dar cert e ca pe mine m-a hipnotizat. Nu mai stiu exact de cate ori l-am ascultat, dar nu imi pierd niciodata placerea de a-l auzi. Are el un stil aparte, si departe de toate glumele lui si felul in care se afiseaza in public, are ceva aparte de restul. In fine, hai ca o dam in diverse si nu-i bine. Nu sunt aici ca sa-l laud, asa ca va las filmuletul :

                                        

Ramai tu!

Ce faci atunci cand ai doar o sansa sa ai ceea ce iti doresti, insa momentul nu e perfect? Ce faci daca e genul ala de sansa care vine o singura data in viata? Iei momentul asa cum e sau il lasi sa-ti scape? Te minti singur ca totusi nu e singurul moment si mergi mai departe?

“Temptation leans on the doorbell, but opportunity may knock only once.” Asta e unul din citatele mele preferate. Cred ca deciziile pe care le are fiecare de luat nu ar trebui sa fie influentate de alti “factori de mediu”. Cred ca in viata ai dreptul tau ca fiinta umana sa faci ceea ce doresti sa faci. Sa devii ceea ce vrei sa fii si sa iti pastrezi integritatea. Sa nu iti pese de critici, pentru ca sunt multi oameni care vor sa te dea inapoi. Cred ca fiecare persoana e perfecta in felul ei, pentru ca Dumnezeu nu face greseli. Te-a lasat asa cum esti pentru un motiv, chiar daca tu incerci mereu sa te modelezi dupa unul si dupa altul. In final ceea ce conteaza e sa iti placa tie rezultatul final. Sa fii genul ala de persoana care nu se schimba dupa cum bate vantul, dar sa fii capabil de adaptare, pentru ca viata e intr-o continua miscare. Gandeste-te ca orice ar fi, viata nu se opreste in loc din cauza suferintei tale. Ia fiecare moment ca si cum ar fi unic, pentru ca asa e. Fa ceea ce vrei, traieste viata ta fara a vrea sa fii altcineva. Ramai sincer intai cu tine si apoi cu cei din jur. Te doare? Urla cat te tin plamanii. Esti fericit? Sari in sus pana la cer. Esti frustrat? Exprima-ti frustrarile. Vrei o schimbare? Fi tu schimbarea pe care o vrei in lume! Nimeni nu iti garanteaza niciodata succesul, dar vei fi multumit ca ai incercat. Iubeste-te asa cum esti pentru ca nu mai e nimeni in lumea asta mare exact ca tine. Esti unic. Creaza-ti standarde. Depaseste-ti limitele si vezi unde se ajunge. Incearca! Daca nu incerci nu vei avea niciodata ceea ce iti doresti.

Nu lasa pe nimeni sa iti dicteze ce sa faci cu viata ta. Fa singur alegerile in viata. Consulta-te doar, asculta si fa cum vrei tu. Sustine-ti ideile si parerile. Lupta pana in panzele albe pentru ele. Ia sansele asa cum vin si vezi unde se ajunge. Daca nu ajungi unde vrei tu, ai avut de invatat din greseli, daca vei ajunge unde vrei tu o sa fii multumit. Ia orice sansa! Ia multe sanse! Ia toate sansele care vin!

Urasc parintii care le impun copiilor carierele pe care sa le urmeze. Am norocul sa am niste parinti care foarte rar mi-au impus ceva anume. Si asta pentru ca au incredere in mine ca om. M-am lasat mereu sa gresesc ca sa invat si sunt mandri de mine. M-au lasat sa imi fac singura alegerile in viata si mi-au oferit un umar pe care sa plang daca planurile nu au mers cum am vrut si mi-au dat speranta ca data viitoare o sa fac alegerea corecta. M-au lasat sa merg la ce Facultate vreau eu, la ce Universitate vreau eu. Mi-au respectat intotdeauna cerintele cu conditia sa fie decente. De asta ii iubesc atat de mult. Pentru ca eu sunt o rebela prin definitie. Au preferat sa ma vada fericita decat chinuita. Orice ar fi, orice s-ar intampla, o sa raman toata viata pustoaica lor rebela, pentru ca nu m-am abatut niciodata de la drumul meu pentru nimic si pentru nimeni. Am stiut intotdeauna ce vreau si ce nu. Mi-am sustinut intotdeauna parerile si le-am adus argumente.

Cineva mi-a spus odata ca o sa ajung ceea ce imi doresc si unde imi doresc. Mi-a vazut sclipirea din ochi si felul in care ma comport. A spus ca am ceva anume, ceva ce ii atrage pe toti si ca daca as vrea as putea sa-l fac si pe Diavol sa ma urmeze. Nu stiu daca are dreptate sau nu, dar stiu ca fiind o scorpie uneori poti sa ai ceea ce iti doresti. Fii bland, si ataca atunci cand vine momentul. Ia ceea ce e al tau si nu te lega de nimeni prea mult. Nu te lega de persoane care or sa-ti taie legaturile. Stai pe propriile picioare fara sa te agati de nimic. Abia atunci esti independent!

Melodie

N-am idee de titlu

OK, cred ca e timpul sa dau cartile pe fata si sa admit ca am o problema. Am jucat mult prea mult aceeasi carte si pe celelalte le-am lasat intoarse cu fata in jos. Dar acum o sa le arat. Pana acum am jucat cartea “sunt OK”, si a fost OK o perioada. Am reusit sa mint pe toata lumea ca sunt bine, ca sunt fericita, ca sunt optimista, ca sper, ca e OK mai pe scurt. Si ei au cumparat toate aceste minciuni. Pentru ca sunt o actrita buna. Radem, zambim, glumim, dar cand raman singura intre patru pereti acolo apare drama. Am tot jucat dintr-o extrema in alta destul de des. Am impins totul la extrem pentru ca asta stiu eu sa fac cel mai bine. Pana si eu insumi sunt dusa la extrem cu tot.

Da, sunt instabila psihic si emotional. Si am ales sa fug de toata lumea, sa ma inchid in mine si sa ma mint in primul rand pe mine ca totul e frumos. Dar nu e frumos, e urat! E cel mai urat! M-am inchis in mine, mi-am intemnitat sufletul si am ales sa ucid orice fel de sentiment. Si ce crezi ca mi-a iesit? Nu! Parca totul e de zece ori mai intens. Simt orice sentiment oricat de mic mai intens ca niciodata. Durerea a devenit aproape insuportabila si sufletul meu e pe cale sa cedeze. Ma simt singura pentru ca asa am ales sa fiu. Am crezut ca e mai bines a fiu singura, ca sunt mai bine asa, ca sunt o persoana mai buna. Dar asa nu fac decat sa ma chinui. Am devenit mai dura, mai rece, mai nepasatoare. M-am izolat de toata lumea, n-am mai lasat pe nimeni sa ma atinga. In interiorul meu tanjesc dupa o vorba buna spusa din suflet, dar parca tot ce ma inconjoara e rece ca gheata. Dar astea sunt consecintele faptului ca m-am indepartat de tot.

Izolarea duce la depresie. Dupa indelungi nopti cu mine am ales sa ajung la o concluzie, sa admit ca am o problema. Am cazut in depresie. Si sunt asa de ceva timp, doar ca nu am avut curajul sa o spun. Mai interesant e ca se pare ca eu in loc sa cer ajutor, ii indepartez pe toti. Simt un fel de repulsie pentru toata lumea si vreau sa fiu doar singura. Nu vreau sa mai impovarez pe nimeni cu prostiile mele pentru ca nimeni nu ar intelege ce se intampla. Sunt chestii minore, dar adunate au facut totul mai rau. Probabil ca pentru multa lume sunt lucruri carora nu le-ar da importanta. Era o vreme cand nici eu nu le dadeam si treceam peste ele, calcam pe suflete, dar totul a devenit mult prea greu. Mi-au impovarat sufletul pentru ca am ales sa imi pese. Si il simt atat de greu, totul ma apasa. Ingerul meu pazitor zboara cu aripi de plumb. Se chinuie sa se inalte dar nu poate. E prins aici cu mine in intuneric. Incearca sa ma ajute, sa imi dea speranta si sa aduca putina lumina, dar e prea traziu. Deja m-am imprietenit cu demonul. Am crezut ca prietenia cu el o sa ma ajute sa nu mai simt nimic, dar ca orice demon m-a inselat. A adus decat durere si suferinta cu el. Si imi rog ingerul… te rog fa ceva. Ajuta-ma, nu ma lasa asa. Apari odata! Unde esti? Am obosit sa te astept, am obosit sa te inlocuiesc cu alti ingeri, cu demoni cu chip de inger. Hai, vino! Am nevoie de tine sa ma scoti din treaba asta in care m-am bagat. Am nevoie de putina bunatate. Dar nu imi aud decat propriul ecou. In rest, e liniste….

"Take me as I am or have nothing at all"

   

   Astazi pt prima oara in viata am ramas fara cuvinte. Capul imi era pur si simplu gol. Eram acolo doar pt ca trebuia sa fiu. Eram pentru mine, dar simteam ca nu are rost. Doar conduceam... Tineam mana stanga pe volan si mana dreapta o lasasem moale in poala... si eram total deconectata. Executam miscarile pt ca asa trebuia, nu pt ca gandeam. Si am apasat acceleratia. Am fost reconectata de o mana imfipta in piciorul meu drept care m-a determinat sa apas frana. Mana aceea. Mana care m-a crescut, mana care a fost mereu acolo, care nu o sa ma lase niciodata sa cad. Am murmurat doar un „Iarta-ma mama. Iarta-ma pentru tot.”, insa ceea ce nu a stiut ea a fost ca eu chiar mi-am cerut iertare pentru toate prostiile pe care le-am facut si pana acum.

   Stiti, nu am avut niciodata o relatie foarte apropiata cu mama mea. Suntem doua persoane reci. Poate din cauza asta. Dar o iubesc mai mult ca orice pe lumea asta. Daca inima mea bate, bate pentru ea. De fiecare data cand am vrut sa fac vreo prostie doar la ea m-am gandit. Stiu ca sunt tot ce are mai scump pe lumea asta alaturi de tata. Sunt persoanele din viata mea pt care as incasa un glont fara sa gandesc. Daca s-ar intampla vreodata ceva cu ei, as muri de tot.

   Insa partea rea la mine, e ca nu pot sa iubesc. Nu! Mint! Iubesc prea mult! Iubesc mereu mult prea mult, si iubesc mereu pe cine nu trebuie. Si ghici cum se termina? Daaaaa. Cu inima bucatele si tot tacamul. Acum, partea buna e ca imi trece repede. Aproximativ repede. Destul de repede incat sa nu incep sa-mi plang de mila. Asta-i firea mea. Incep sa-mi caut preocupare in alte lucruri, si asta ma face sa ma intreb ce pasiune o sa mai dezvolt de data asta?

   Si greseala mea e ca repet mereu aceeasi greseala si niciodata nu pun stop. Eu n-am frana. Eu sunt prea... nu stiu... intensa? Mereu dau tot ce am. In tot ceea ce fac, nu numai cand vine vorba de o relatie.

   Si cateodata ma gandesc ca fac asta din nevoia de afectiune. Si e nasol. Nu-mi place. As vrea sa pot sa fiu rece atunci cand trebuie, nu cand nu trebuie. Sa reusesc mereu sa imi gasesc alinare in mine si in persoanele care ma vor cu adevarat in viata lor, si nu in a celor care nu ma vad decat un trecator. Pentru ca eu nu sunt un trecator. Vreau doar sa invat sa fac alegerile corecte in viata. E adevarat ca daca nu le faci pe cele gresite nu ai de unde sa inveti, insa as vrea macar sa nu le mai repet mereu pe aceleasi. Insa se pare ca e ceva ce nu pot sa fac. Dar nu am regrete pentru ca stiu ca greselile facute m-au facut persoana care sunt acum. Fara acele greseli nu puteam sa ma iubesc asa cum sunt, cu bune, cu rele. Si stiu ca si persoanele pentru care insemn ceva ma iubesc si ma accepta asa cum sunt. Nu pot sa ma schimb. Am incercat.

   Si o MELODIE care se potriveste cu cine sunt EU. Da, am devenit iar personala.

Regasire

Am vrut sa ma pierd in multime, si m-am pierdut de tot. Am vrut sa fiu singura, sa ma gandesc, iar singuratatea m-a acaparat. Am vrut sa fug, si acum nimeni nu ma mai gaseste. Se spune ca trebuie sa te pierzi ca sa te regasesti. Dar ce se intampla daca te pierzi si nu te mai regasesti? Daca dorind sa uiti anumite chestii si sa te detasezi uiti tot? Uiti sa fii tu, uiti sa asculti, sa vorbesti, sa te gasesti printre atatea chipuri de ceara? Uiti care iti e masca, si pui o masca straina? Atunci te transformi in altcineva, dar nu vreau sa fiu altcineva. Vreau sa fiu eu.

Aud mii de voci. Cele mai puternice sunt cele care imi spun ca m-am pierdut. Ca n-o sa ma mai regasesc niciodata. Acela e Demonul din capul meu. Are o voce asa de urata si e atat de respingator. Dar el vrea sa-mi ia sufletul. Mi-a spus ca e un diamant neslefuit pentru ca eu inca nu mi-am gasit un loc. Vrea sa-l slefuiasca el. Mi-a spus ca e ok, ca nu o sa doara, dar ceva din vocea lui il tradeaza. Am observat ca lui ii place durerea. Ma impinge mereu catre extrem si incearca mereu sa zgarie peretii mintii mele cu ghearele lui ascutite. In noptile linistite pot sa-l aud mai clar. Nu pot sa dorm din cauza zgomotelor care le face. Vrea sa iasa, vrea sa acapareze totul cu intuneric, mi-a spus ca lumina il orbeste, asa ca las mereu aprinsa o lumina. Nici prea puternica, dar nici prea slaba. Destul cat nici sa nu-l omor, nici sa nu-l las sa iasa. Il pastrez acolo, pana la urma el e parte din mine.

Dar acolo mai e o soapta. O voce cristalina si blanda. Mi-a spus odata sa nu-mi fac griji. Ca eu nu ma pot pierde in multime datorita caracterului meu. I-am spus ca e prea tarziu, iar el mi-a spus ca asta e ce cred eu. Lui nu i se pare tarziu, el crede in mine. Mi-a spus ca pot aduce soarele pe cer cu un zambet, si ca nu-i place fata mea trista. Intr-o noapte ploioasa mi-a cerut sa aprind o lumina mai puternica. „Numai asa il putem tine mai departe pe Demon”, mi-a spus el. Ciudat a fost ca nu a vrut sa-l alunge de tot, iar eu l-am intrebat de ce. Mi-a spus ca amandoi fac parte din mine si unul fara celalalt nu ar exista. In acea noapte mi-a spus ca nu totul e ceea ce pare. Ca e doar o perioada mai proasta si ca intr-un final lucrurile se vor aseza la locul lor. „Trebuie sa crezi”, mi-a zis. „Stii si tu ca poti trece peste orice. Iar eu voi fi mereu aici. Mai sti cand erai copil si nu stiai ce sa alegi? Ei bine, eu am ales in locul tau. Eu l-am tinut departe pe Demon, dar in momentul in care ti-ai pierdut speranta lumina mea si-a mai pierdut din intensitate, iar el s-a strecurat in mintea ta. Hai, sterge lacrimile din ochi si ridica privirea. Asta e sansa ta sa schimbi ceva. Asculta-ma bine, ai doar o sansa. Nu o da in bara. Trebuie sa ma retrag acum, Demon se va intreba ce discutam atat... nu uita! Sunt mereu aici si am grija de tine.”. Nu mi-a mai vorbit de atunci, dar simt mereu o prezenta buna in jurul meu. Mi-a redat speranta, iar Demonul a devenit mai tacut.

Asa e, am o singura sansa si nu am voie sa o dau in bara. Si sa am incredere in mine si speranta in suflet ma ajuta foarte mult. Totul o sa fie bine. Pana atunci, imi mai aprind o tigara...