N-am idee de titlu

OK, cred ca e timpul sa dau cartile pe fata si sa admit ca am o problema. Am jucat mult prea mult aceeasi carte si pe celelalte le-am lasat intoarse cu fata in jos. Dar acum o sa le arat. Pana acum am jucat cartea “sunt OK”, si a fost OK o perioada. Am reusit sa mint pe toata lumea ca sunt bine, ca sunt fericita, ca sunt optimista, ca sper, ca e OK mai pe scurt. Si ei au cumparat toate aceste minciuni. Pentru ca sunt o actrita buna. Radem, zambim, glumim, dar cand raman singura intre patru pereti acolo apare drama. Am tot jucat dintr-o extrema in alta destul de des. Am impins totul la extrem pentru ca asta stiu eu sa fac cel mai bine. Pana si eu insumi sunt dusa la extrem cu tot.

Da, sunt instabila psihic si emotional. Si am ales sa fug de toata lumea, sa ma inchid in mine si sa ma mint in primul rand pe mine ca totul e frumos. Dar nu e frumos, e urat! E cel mai urat! M-am inchis in mine, mi-am intemnitat sufletul si am ales sa ucid orice fel de sentiment. Si ce crezi ca mi-a iesit? Nu! Parca totul e de zece ori mai intens. Simt orice sentiment oricat de mic mai intens ca niciodata. Durerea a devenit aproape insuportabila si sufletul meu e pe cale sa cedeze. Ma simt singura pentru ca asa am ales sa fiu. Am crezut ca e mai bines a fiu singura, ca sunt mai bine asa, ca sunt o persoana mai buna. Dar asa nu fac decat sa ma chinui. Am devenit mai dura, mai rece, mai nepasatoare. M-am izolat de toata lumea, n-am mai lasat pe nimeni sa ma atinga. In interiorul meu tanjesc dupa o vorba buna spusa din suflet, dar parca tot ce ma inconjoara e rece ca gheata. Dar astea sunt consecintele faptului ca m-am indepartat de tot.

Izolarea duce la depresie. Dupa indelungi nopti cu mine am ales sa ajung la o concluzie, sa admit ca am o problema. Am cazut in depresie. Si sunt asa de ceva timp, doar ca nu am avut curajul sa o spun. Mai interesant e ca se pare ca eu in loc sa cer ajutor, ii indepartez pe toti. Simt un fel de repulsie pentru toata lumea si vreau sa fiu doar singura. Nu vreau sa mai impovarez pe nimeni cu prostiile mele pentru ca nimeni nu ar intelege ce se intampla. Sunt chestii minore, dar adunate au facut totul mai rau. Probabil ca pentru multa lume sunt lucruri carora nu le-ar da importanta. Era o vreme cand nici eu nu le dadeam si treceam peste ele, calcam pe suflete, dar totul a devenit mult prea greu. Mi-au impovarat sufletul pentru ca am ales sa imi pese. Si il simt atat de greu, totul ma apasa. Ingerul meu pazitor zboara cu aripi de plumb. Se chinuie sa se inalte dar nu poate. E prins aici cu mine in intuneric. Incearca sa ma ajute, sa imi dea speranta si sa aduca putina lumina, dar e prea traziu. Deja m-am imprietenit cu demonul. Am crezut ca prietenia cu el o sa ma ajute sa nu mai simt nimic, dar ca orice demon m-a inselat. A adus decat durere si suferinta cu el. Si imi rog ingerul… te rog fa ceva. Ajuta-ma, nu ma lasa asa. Apari odata! Unde esti? Am obosit sa te astept, am obosit sa te inlocuiesc cu alti ingeri, cu demoni cu chip de inger. Hai, vino! Am nevoie de tine sa ma scoti din treaba asta in care m-am bagat. Am nevoie de putina bunatate. Dar nu imi aud decat propriul ecou. In rest, e liniste….