Nu o sa cedez

Vreau doar sa ma opresc din alergat. Vreau putina stabilitate. M-am saturat sa alerg, si am obosit sa lupt pentu toti si nu pentru mine. Vreau sa ma asez la locul meu. Sa simt ca apartin unui loc anume. Sa stiu ca oricat de grav o dau, pot sa ma intorc mereu in locul ala si totul o sa revina la normal. Nu mai vreau sa mi se clatine lumea sub picioare si sa fuga pamantul in orice clipa. Nu mai vreau sa alunec spre intuneric, vreau sa ridic ochii si sa vad lumina.

Optimismul asta al meu penibil nu ma mai ajuta. Degeaba afara e soare dar in inima mea e furtuna. Incerc sa sper, sa astept o minune, dar minunile nu sunt reale, nu? E ca si cum l-as astepta pe Mos Craciun intr-o noapte fierbinte de Iulie. N-o sa apara, iar noptile mele albe pe care le-am strans nu ma ajuta cu nimic. S-au epuizat si acum fie de e zi sau noapte, e tot bezna. Am obosit sa lupt. Nu mai am pentru ce sa lupt defapt. As vrea sa lupt pentru mine, dar m-am pus mereu pe ultimul loc. De ce as face acum o prioritate din asta? E prea tarziu.

Nu mai stiu exact daca am trecut examenul pentru mine sau pentru ai mei. Nu stiu, evenimentul ala care trebuia sa-mi aduca o zi fericita o fost umbrit de o cearta cu un el. Un el care azi iubeste, maine nu mai simte nimic. Care mi-a avut sufletul fragil in palma si l-a strans cu sete ca si cum nu era nimic.

Dar acum o sa ma opresc si o sa dau sufletului meu o pauza. O pauza sa se refaca si sa invete. O sa il invat sa o ia mai incet, sa fie mai rezervat si sa nu se mai arunce in fata picioarelor oamenilor. O sa-l invat sa stea pe margine, sa observe si sa asimileze noile cunostinte, iar cand o sa consider ca e pregatit atunci o sa-l las sa zboare iar.

Totul o sa fie bine suflet scump. Nimeni nu o sa te mai calce in picioare. Nici macar eu, iti promit! Nu pot risca sa te pierd si sa raman goala. Tu ma definesti, tu ma faci sa fiu om. O sa fie bine.