marți, 7 decembrie 2010

Despre oameni


Astazi am realizat ceva. Omul isi lasa fericirea pe mana altor oameni. O greseala capitala. Omul ar trebui sa-si tina fericirea in maini, nu sa o dea altor persoane. El nu realizeaza ca asa ajunge sa fie ranit. Si sa fii ranit e un lucru urat. Doare! Ar trebui sa gaseasca fericirea singur, pe propriile picioare. Dar nu face asta, si nu invata niciodata din greselile sale. Le repeta mereu. Poate inconstient, dar repetandu-le nu invata nimic din ele. Nici macar atunci, si daca nici macar atunci cum as putea vorbi despre atentionarile care vin din partea persoanelor dragi? E clar ca pe alea nu le-ar asculta nici in ruptul capului.
Omul ar trebui sa gaseasca fericirea in lucrurie simple… intr-un simplu fulg de nea, intr-un simplu inel de plastic primit de la o persoana importanta, intr-un simplu sarut pe obraz, intr-o simpla dimineata insorita, intr-o simpla ora de liniste in care poate contempla cu el insusi. Dar nu, Omul nu are timp de astea. Ajunge sa traiasca in fuga, sa nu simta aroma vietii. Sa priveasca totul pe fuga si dintr-o perspectiva gresita. Omul insusi e o greseala. Nu trebuia conceput de Dumnezeu. Nu face decat sa se planga si sa-si doreasca sa moara cand da de greu. Putine persoane raman drepte in fata vietii, si doar acelea poti spune ca se bucura de fiecare secunda si vede viata asa cum e ea. Cu bune, cu rele. Putina schimbare in viata unui Om nu ar strica.
Poate monotonia este cea care ne face sa vedem toate lucrurile la fel, si nu ne lasa sa ne bucuram de lucrurile simple care le primim. Fiecare zi e un dar de Sus.

Asta e despre Oameni, dar poate ma regasesc si eu in ea. Sau poate e doar despre mine. Las la imaginatia ta, cititorule si iti dau in fuga un sarut pe obraz… nu semnifica nimic, sunt prea grabita… alerg spre nicaieri…