marți, 28 ianuarie 2014

Simt...

N-am mai simtit de mult ca pur si simplu vreau sa renunt la tot, poate din cauza asta nici n-am reusit sa mai scriu nimic concludent de ceva timp. Sentimentele negative m-au ocolit o perioada si am fost bucuroasa ca totul vine si pleaca fara sa ma atinga intr-un fel. Nu am fost insa bucuroasa ca nu am mai putut sa scriu, mi-a lipsit scrisul.. E modul in care ma descarc, insa acum am reusit sa ma descarc si verbal, sa vorbesc despre problemele mele, sa ma simt inteleasa pentru ca mi-am gasit prietena de care aveam nevoie. Aveam nevoie de un om care sa nu ma judece si sa ma accepte asa cum sunt, care sa ma ajute sa nu ma mai interiorizez.
Insa, asa cum toata lumea stie, o minune tine doar 3 zile. In cazul meu, cateva luni... Poate ca doar s-au strans prea multe care ma apasa, sau poate m-am regasit pe mine din trecut. Habar n-am, si vreau sa incetez sa mai caut raspunsuri. Vreau pur si simplu sa nu-mi mai pese de nimic, sa nu mai simt nimic, sa nu mai am temeri si dorinte. Asta e greu insa, pentru ca sunt om. Sunt om si simt, simt poate mai mult decat ar trebui sau mai mult decat as merita sa simt. Am vrut sa ma schimb si m-am tot schimbat din anumite puncte de vedere, am inceput sa vad lucrurile din alta perspectiva, insa se pare ca natura umana e natura umana, iar eu in esenta sunt o pesimista. Cred ca de fapt ar trebui sa ma accept, si sa nu imi mai doresc sa ma tot schimb, sa devin alt om, sa fiu ceea ce nu pot fi.
Am inceput sa simt ca toate ma depasesc, ca nu pot sa le mai tin pasul si incerc sa nu cedez, sa ma mentin pe pozitie. Stiu ca daca as ceda acum as ajunge sa imi para rau mai tarziu. Stiu ca e doar o chestie de moment si ca in cateva zile sau saptamani o sa-mi revin, insa acum sunt blocata in momentul asta, nu in acela in care o sa-mi revina zambetul pe chip.  Mi-as dori sa ma pot exterioriza, sa tip, sa plang, sa ma eliberez de tot ceea ce se intampla in capul meu, dar nu pot! Si nu imi pot spune ca nu vreau, pur si simplu nu pot sa gasesc nimic de care sa ma agat cand toate vin pe banda rulanta. Am ales sa ma inchid in mine si sa trag draperiile! Ma simt urmarita de un ghinion care ma pandeste la orice colt de strada!!!


Si nu cer nimic de nicaieri, pentru ca stiu ca sunt omul care ar trebui sa primeasca tot fara sa ceara. Am nevoie doar de persoana potrivita sa vada asta!

Si ca intotdeauna, o sa las muzica sa spuna ceea ce eu nu pot sa spun: