sâmbătă, 29 decembrie 2012

2012 devine istorie


   

   Si uite asa, mai sunt cateva zile si 2012 e deja istorie. Nu pot sa spun ca a fost un an prost, dar nici unul minunat. A fost un an in care am simtit gustul succesului, dar si pe cel al dezamagirii. Am descoperit locuri noi, am cunoscut oameni minunati, dar si oameni de care imi place sa ma feresc. (Am cunoscut doua persoane minunate langa care am ras pana la lacrimi, pe umarul carora am plans, de la care am acceptat sfaturi, cu care mi-am pierdut noptile si pe care as vrea sa le tin langa mine toata viata. Lavinia si Andreea au devenit surorile mele de suflet, parte din mine, poate chiar partea aia care imi lipseste mie. Au fost langa mine in 3 luni cat n-au fost altii in 20 de ani. Le multumesc pentru asta.)
   In acest 2012 am ras, am plans, am iubit, am urat, am injurat, am vorbit frumos. Am fost amabila, am fost nesuferita, in ultima caracteristica am excelat chiar. M-am bucurat de ce am avut si am visat mereu la mai mult. Am pictat pe cerul vietii mele curcubee si am adus si furtuni. Lacrimi de sange mi-au curs din suflet, dar si lacrimi pure din ochi. Am ajuns pe cele mai inalte culmi, dar am pasit si in cel mai adanc abis. Am cunoscut intunericul, iar lumina m-a orbit. Am fumat pachete de tigari si am baut sticle de vin. Am vazut demoni cu chip de inger, dar si ingeri vicleni. Am adaugat intotdeauna culoare in viata oricui, dar si putin negru. Am stat dreapta, cu sufletul in genunchi, dar si culcata cu mintea treaza. Am adus bucurie, dar si tristete. Am privit cu durere, dar si cu indiferenta. Am actionat din orgoliu, dar am incercat si sa fiu smerita. A fost un an plin, si vreau sa-l inchei in liniste. Vreau sa am sufletul calm ca apa limpede al unui lac de munte. Asa ca am sters cu buretele tot ceea ce durea si am pus punct situatiilor fara cale de iesire, doar cu intrare. De azi, te-am uitat. Am uitat numele tau, vocea ta, felul in care m-ai facut sa ma simt si am incetat sa-ti mai caut scuze. Poate crezi ca doar ma mint pe mine pt toate astea, dar de data asta te minti tu. Nu te mai cunosc, esti doar un om. Un simplu om fara nimic special.
   Trecand peste superstitiile in care cred unii oameni, 13 mi-a demonstrat ca e numarul meu norocos. Am realizat multe sub acest numar ( ex: examenul de Bacalaureat, admiterea la facultate), deci am motive sa cred ca 2013 imi va face cu ochiul si imi va aduce ceea ce am nevoie. Imi facusem o lista cu ceea ce vreau sa realizez in noul an, insa am rupt-o. Sa fim seriosi, eu nu sunt omul care sa traiesc dupa ce sta scris intr-o lista. Eu iau totul asa cum vine, iar planurile de lunga durata imi par cele mai nesigure. Niciodata nu au finalul pe care il astept. Vreau doar sa traiesc, sa nu-mi mai fac griji pentru nimic si sa incerc la randul meu sa fiu un om mai bun. Lucrurile bune vin la oamenii care merita. Am ajuns sa cred ca Dumnezeu e prea ocupat sa imi scrie povestea vietii, asa incat uita de ceea ce ar trebui sa fac eu intre timp. D-asta ma lasa sa fac orice imi trece mie prin cap.
   Asadar, va doresc tuturor un 2013 cat mai minunat, toate dorintele sa devina realitate, si sa ne citim cu bine in noul an. Va puuuuuuuup!

   P.S. Contrar postarii de aseara, am reusit sa scriu. Se pare ca intr-adevar mi-am eliberat sufletul de greutatea ce il apasa.

vineri, 28 decembrie 2012

Nu mai pot sa scriu



Nu stiu de ce, dar nu mai pot sa scriu... Poate pentru ca ceea ce simt acum nu poate fi descris in cuvinte si nu imi pot explica nici mie. Gandurile imi sunt prea incetosate... Nu! Nu pot. Nu iese nimic nici azi. Las doar o melodie..

luni, 10 decembrie 2012

Uneori e complicat.



   Cred ca fiecare om e compus din doua jumatati. O jumatate buna si una mai putin buna, uneori  chiar rea. Acum, am ajuns la concluzia ca unii oameni sunt compusi ori din ambele parti bune, ori din ambele parti rele. Pentru a ne da seama partea care a ajuns sa domine, nu e nevoie decat sa ne uitam in jur. Oamenii au devenit din ce in ce mai rai, mai critici, mai nepasatori, mai reci, mai mult interesati de ceea ce se intampla cu ei decat raul ce li se intampla celorlalti. Ajungeti sa credeti ca e bine doar ceea ce ganditi sau ce faceti voi, si respingeti din start orice alta solutie. Nu mai stiti sa va cereti scuze, nu mai stiti sa comunicati, sa salutati, sa oferiti un zambet unui necunoscut sau o mana de ajutor. De cele mai multe ori, nu putem convietui cu ambele parti inauntrul nostru. Si ajungem sa respingem una din parti. Unii  o pastreaza doar pe cea rea, in timp ce altii doar pe cea buna. Altii fac ceva ce e si mai complicat, aleg sa combine cele doua parti. Ei bine, aceasta convietuire intre parti e cea mai dificila. Te pune uneori in dificultatea de a alege intre ceva si altceva. Intre a reactiona intr-un fel sau celalalt. Atunci ajungi sa te ghidezi dupa instinct, si poate instinctul nu iti dicteaza intotdeauna ceea ce e mai bine. Ajungi sa faci un rau pe care il regreti, sau chiar un bine de care mai tarziu iti pare rau.
   Ne complicam viata din start in momentul in care facem o alegere. Inevitabil ajungem intr-o zi sa ne intrebam „Ce-ar fi fost daca...?”. Si nu o sa poti afla niciodata ce-ar fi fost. Nu poti nici sa nu alegi nimic, pentru ca intotdeauna esti fortat de viata sa alegi. Deci viata iti da falsa impresie ca ai ce sa alegi, insa totul se intampla asa cum iti este scris. Si poate uneori, Cel care scrie nu scrie ceea ce vrei tu, ci ceea ce meriti.
   Am impresia uneori ca totul e atat de complicat, si pe zi ce trece devine si mai si. Ar fi atat de simplu daca atunci cand ai simti ca trebuie sa faci ceva, doar sa faci. Sa nu te gandesti la urmari sau pur si simplu sa nu-ti pese. Ar fi atat de simplu daca atunci cand iti e dor de cineva sa-l cauti fara sa-ti fie teama ca poate nu-ti va raspunde sau poate te va respinge. Daca vrei ceva sa poti sa si ai fara sa platesti preturi prea mari, preturi pe care nu ti le permiti. Dar de ce sa fie simplu cand totul e atat de complicat? Cand alegerile te leaga pe veci de ele… Sau poate doar imi place mie sa complic tot ce e simplu. Poate pentru altii dintre voi totul e foarte simplu, traiti prezentul ca si cum nu ar exista trecut sau viitor. Eu nu pot, am momente in care trecutul ma bantuie, iar viitorul ma ingrijoreaza. Timpul ma sperie si as vrea sa-l opresc, insa nu pot. Incerc sa ma gandesc mereu ca totul o sa iasa cum trebuie, indiferent de cat ar dura. Trebuie sa invat sa am rabdare si sa nu mai grabesc lucrurile. Din fiecare zi care trece incerc sa invat ceva desi uneori nu-mi prea iese. Incerc in fiecare zi sa fiu o persoana mai buna, intai cu mine, apoi cu ceilalti. Dar e greu cand in jur gasesti ura si uneori e atat de greu incat ai vrea sa te trezesti dimineata si sa traiesti alta viata, nu pe a ta.

luni, 26 noiembrie 2012

Praf...




In viata, fiecare dintre noi facem greseli, si nu cred ca exista oameni care nu au gresit niciodata cu nimic. Exista greseli mici, greseli mari, greseli reparabile si greseli ireparabile. Se pare ca eu am ajuns sa le fac doar pe cele ireparabile, si aici ma refer la anumite persoane pe care le-am pierdut din viata mea. Sau mai bine zis pe care le-am indepartat de mine.
Nu mai vreau sa ma ascund, nu mai vreau sa tac. Vreau sa vorbesc despre asta desi probabil ca nu voi fi inteleasa. Ma doare prea tare dorul lui si nu pot face nimic in legatura cu asta. Imi e rusine sa fac ceva. Imi e teama de o repulsie din partea lui. Ajunsesem ca cred ca le stiu pe toate si eram convinsa ca ceea ce fac eu e bine, insa nu stiam ca o sa ajung sa imi regret fapta. Tot ce fac e sa stau sa privesc cum trece timpul, si mie nu imi trece. Cand vorbesc despre el simt un gol in stomac si o durere mistuitoare in inima. Flacara durerii e oricand gata sa se aprinda. Numai daca aud numele pe care il poarta simt mii si mii de sageti cum imi strapung pielea subtire, iar ochii imi devin straini si goi. Ma doare absenta lui. Facusem din el modelul meu de baiat si acum ajung sa ii compar pe toti cu el. De ce el dintre toti? De ce am ales o persoana pe care nu am privit-o niciodata in ochi? Si de ce nu reusesc sa trec peste? Asta ma doare.
Am fost fericita un timp cu altcineva, cineva cu acelasi nume, si ii comparam mereu. Intr-un final am ajuns la concluzia ca el nu e ceea ce caut eu si am pus punct. Si de atunci ratacesc in cautarea acelui A pe care l-am indepartat si odata cu indepartarea lui, mi-am autodistrus lumea. Am vrut sa tac, dar nu mai pot.. Am tacut si am ascuns durerea asta prea mult. Am ales sa scriu pentru ca nici macar nu pot sa vorbesc despre el fara sa-mi apara lacrimi in colturile ochilor. Nu imi e bine si m-am saturat sa ma ascund, sa spun mereu ca sunt bine, ca nu am nimic. Am devenit rece si indiferenta din cauza asta, tot din cauza asta mi-am pierdut si speranta. Chem inapoi mereu o iubire care m-a ucis, desi stiu si eu prea bine ca nu mai poate fi niciodata ce a fost. Nu mai sper la zile mai bune si nici nu le mai vreau. Vreau doar sa uit de tot si sa nu mai simt nimic. Nimic!!! Pentru ca problema mea e ca simt prea mult. Ori traiesc un sentiment prea intens, ori mai multe in acelasi timp si devin bulversata de propriile mele trairi. Cred ca ar fi mai bine sa nu mai simt nimic. Poate asa reusesc sa uit tot. 

joi, 8 noiembrie 2012

E noapte.


                             

E noapte. E una din noptile alea in care ma prinde dimineata ascultand o melodie pe repeat, in intuneric, cu castile pe urechi. Simt beat-ul melodiei asteia pana in degetul mic de la piciorul stang. De ce stang? Nu stiu, asa vreau eu. O iau mereu de la dreapta la stanga. Totul se termina in stanga. In stanga am mereu lucrurile care se termina usor.
In ultimul timp simt ca m-am plictisit de tot, de la cap la coada. De la dreapta la stanga. Am un dor imens in inima. Imi e dor de casa, imi e dor de tata, imi e dor de copilarie, imi e dor de anii liceului, imi e dor de vechile prietenii, imi e dor de oameni ieftini, imi e dor de noptile lungi din camera mea rece, imi e dor de liniste, imi e dor de mine. Inchid ochii si nu vad nimic, e doar intuneric. Vreau sa vad zambete, culori vii si ganduri zgomotoase. Rad des, dar cand raman singura ma scufund din nou in abisul din mintea mea. Am obosit iar si astept momentul sa-mi revin. Nu pot sa fac nimic pentru ca stiu ca nimic nu ar ajuta. Nimeni nu ar putea ajuta, trebuie sa-mi revin singura.
Nu inteleg problemele astea ale mele si nu le-am inteles niciodata. Sunt probleme psihice. Cad foarte usor in stari naspa, am nevoie doar de amintiri, de strafulgerari ce-mi trec prin fata ochilor. E nevoie doar sa-mi amintesc ca nu am ceva ce mi-am dorit mult, si nu o sa am niciodata.
Vorbind cu mine, m-am intrebat de ce imi place mie melodia asta atat de mult. Poate pt ca am ajuns si eu sa mint frumos. Cand sunt intrebata, spun ca nu am nimic. De ce? Pentru ca e mai simplu, si stiu ca si daca as spune ce ma apasa, nu s-ar schimba nimic. Atunci cand sunt fericita uit, dar apoi cand cad imi amintesc de tot. Insa am reusit sa nu ma pierd de tot pe mine, si sa nu mai vreau sa ma gaseasca nimeni. Inca imi apartin si cand ma privesc in oglinda nu pot sa ma mint. Incerc sa nu mai gandesc cu inima, si ma chinui din rasputeri sa fiu mereu cat mai rationala, dar uneori o iau razna si bat campii. Ca si acum.
M-am gandit sa ma apuc sa scriu o carte, dar cred ca as deveni prea personala si as deveni eu un fel de personal principal. Sunt prea introvertita ca sa nu iau totul prea personal cand imi pun ideile pe foaie. Cine stie, poate o sa ma apuc de ea in secret, o sa o termin, si o sa o tin ascunsa cativa ani buni, ca apoi sa o recitesc si sa ma amuz copios pe baza a ceea ce am acum in minte.
Sunt foarte sigura ca peste cativa ani o sa fiu straina de aceste ganduri, dar pana atunci le imbratisez, sunt ale mele. Revin la intuneric si la melodie. Play!

marți, 2 octombrie 2012

O noua etapa.



A inceput o noua etapa din viata mea, si desi acum ar trebui sa dorm din cauza cursurilor de dimineata, inca sunt treaza. Sunt atat de obosita, si totusi am atat de multa energie. Ultima saptamana, de la ultimul meu post, a fost foarte agitata. Am plecat de acasa cu o valiza plina de sperante, lasand in urma multa durere si mult dor. Desi aici ma simt ca acasa, durerea muta din sufletul meu imi umple uneori ochii de lacrimi. Imi e dor de ce aveam acolo, imi e dor de ai mei, imi e dor de Blue, imi e dor de casa. Imi lipsesc toate de acolo.
Dar in sufletul meu s-a strecurat un OM. Un om bun care ma vede asa cum sunt, fara masca. Omul cu care adorm in gand in fiecare seara. Un om care imi e alaturi si psihic si fizic, si pentru el abia astept sa ajung inapoi acasa. Totul s-a intamplat atat de repede ca nici noi nu cred ca ne-am dat seama cand. Si desi stiu ca aproape orice relatie incepe cu “El e altfel” si se termina cu “Toti sunt la fel”, cred ca el se va remarca din multime. Are ceva in ochi, ceva ce vad si in ochii mei.
Probabil ca o sa incep sa lipsesc perioade din ce in ce mai lungi. Imi cer scuze de pe acum, dar o sa incerc sa mai scriu din cand in cand cate ceva. Aveti grija de voi pana data viitoare. Va pupa Cris.

marți, 25 septembrie 2012

Poa' sa fie fara titlu?



De cand ma stiu am incercat sa traiesc in asa fel incat sa nu trec prin viata ca gasca prin apa. Am incercat sa fac din fiecare moment ceva special, si sa invat ceva din fiecare greseala. Si mi-am dat seama cat de mult te schimbi atunci cand inveti ceva din greseli. Atunci cand gresesti incerci sa faci in asa fel incat cu timpul sa nu mai repeti greseala. Si asta te schimba... In rau sau in bine, asta nu stiu.
Ceea ce am schimbat eu a fost modul de a ascunde ceea ce simt. Si nu e un lucru bun, pentru ca asta te macina pe tine pe interior, si simti cum fiecare cuvant nespus iti macina sufletul incet dar sigur. Apoi incepi sa ai regrete, sa te gandesti ce ar fi fost daca ai fi spus, daca ai fi reactionat din pur instinct intr-un anumit punct al vietii. Cateodata e bine sa te lasi dus de val si sa faci ce spune inima, dar nu toti putem face asta. Eram adepta stilului astuia de viata pana cand am ajuns sa ranesc persoane dragi cu reactiile mele. De atunci am devenit mult mai calculata si reactionez mai mult dupa ce analizez situatia. Si am ajuns sa pierd alte persoane din cauza asta, deci oricum o dai tot nu e bine, tot pierde cineva, iar eu am ales sa cred ca e mai bine sa pierd eu decat sa piarda altii.
“Dar timpul trece, nu sta sa-ti legi tu siretul”, si te trezesti peste ani ca esti acuzat ca te-ai schimbat, si culmea, de persoane care credeau ca te cunosc. Dar aceste persoane nu se gandesc niciodatata ca ele sunt motivul pentru care tu te-ai schimbat. Incercam intotdeauna sa ne modelam dupa cineva anume. Dar de ce? Acele persoane ar trebui sa ne accepte asa cum suntem, caci altfel de ce ar mai merita efortul? Eu am ales sa nu mai fac astfel de schimbari, si ca daca o sa vreau sa ma schimb candva o sa o fac pentru ca eu o sa consider ca fac ceva gresit, si nu ca sa fac pe plac cuiva. Poate e un mod gresit de a gandi pentru unii, insa mie mi se pare cel mai corect. Intradevar este bine sa fii usor modelabil, sa te mulezi dupa o persoana,  dar trebuie sa faci asta doar atunci cand simti ca trebuie. Am ajuns la astfel de concluzii trecand prin anumite situatii, iar drumul pana aici nu a fost deloc usor, si as prefera ca toti sa invete ceva din ceea ce spun cei “mai mari”, sau mai bine zis mai trecuti prin viata, pentru ca eu una nu sunt mare. Si nu ma aflu nici in pozitia din care sa dau sfaturi, insa cert e ca nu doresc nimanui lucruri rele. Asa sunt eu. Sunt prea fina uneori. Dar pot si si colturoasa, nu-i problema.

vineri, 21 septembrie 2012

E toamna iar..


E toamna. E toamna in suflet, e toamna in cuget, e toamna afara, e toamna inauntru. Totul e pictat in culori de toamna. Frunzele incep sa rugineasca iar copacii incep sa capete un aspect neglijent. Se dezbraca de frunze asa cum se dezbraca un om de haine. Si or sa ramana singuri si goi in fata iernii, tocmai d-aia spun uneori ca toamna e inceputul durerii. Dar e o durere placuta, o durere singuratica si muta. De asta imi place mie toamna atat de mult, probabil de asta m-am si nascut toamna. Am imprumutat din trasaturile toamnei, probabil m-a placut mult de mi-a dat atat. Dar nici iarna nu m-a ocolit caci era o zi cu ninsoare cand am fost adusa in lume. Un mijloc de Noiembrie friguros.
De la toamna am imprumutat melancolia, romantismul si durerea surda, in schimb de la iarna am imprumutat raceala si sufletul alb ca neaua. Introvertirea nu stiu exact de la cine am imprumutat-o, dar tind ca cred ca de la toamna.
Toamna asta e toamna schimbarilor. Ma indepartez de ceea ce port in suflet. O sa invelesc totul intr-o catifea rosie si o sa incui bine intr-o cutiuta de bronz, apoi o sa arunc cheia. Cutiuta o s-o pastrez si o sa las praful sa se aseze pe ea cu speranta ca n-o s-o mai dechid vreodata. Am inceput sa imi pun intrebari daca tot ceea ce se intampla e din vina mea sau din vina altcuiva. Am reusit sa-mi gasesc greselile, si sa-mi dau seama ca nu e doar vina mea, si nu doar vina altcuiva. E vina comuaa. Insa concluzia importanta la care am ajuns e ca nu e nimic in neregula cu mine, ci e ceva in neregula cu lumea care ma inconjoara.
Imi aduc aminte de atunci cand eram copii si ne doream sa crestem mari. Cati din noi suntem multumiti de ceea ce s-a intamplat cu viata noastra intre timp? Cati dintre noi am ajuns sau vom ajunge ceea ce ne doream? Eu una sunt sigura ca n-am ajuns baietel, asa cum imi doream. Nu sunt multumita nici de unde am ajuns inca, dar sunt multumita de ceea ce sunt. Sunt multumita de sufletul meu care a supravietuit multor incercari, si de caracterul meu care nu a ruginit in timp.

E toamna iar, e anotimpul melancoliei si intrebarilor fara raspuns. Cel putin pentru mine. E anotimpul in care toate mor ca sa renasca sub caldura soarelui de Martie... E toamna si doare...


duminică, 16 septembrie 2012

Inchin un pahar de vin


Cand sunt trista incerc sa ma gandesc ca in 10 ani de acum o sa zambesc cu gura pana la urechi cand o sa imi amintesc de greselile facute. O sa rad si de paharul asta de vin pe care il inchin in cinstea prostiei si a dezamagirilor. Dezamagiri care m-au facut sa iubesc mai putin in fiecare zi, si din cauza carora sufletul meu a devenit un teren arid. Spun arid si nu sterp, pt ca astept o ploaie de Mai sa-mi ude sufletul. Astept sa ma trezesc din visul asta urat pe care l-am construit in jurul meu.
Deja imi imaginez un alt pahar de vin, in alt loc, asezata intre doua brate calde intr-o seara racoroasa de Septembrie, si zambetele de pe doua chipuri depanand amintiri. Amintindu-ne de greselile adolescentei, de momentele in care am actionat fara sa gandim, de anii petrecuti impreuna pana atunci. Sau poate o sa fiu tot singura, intre 4 pereti reci cu o sticla de vin si un pahar. Nu am de unde sa stiu ce o sa fie, dar gandul imi zboara la mai bine.
Aud aproape in fiecare zi pareri despre mine. Dar nu poate nimeni mai bine ca mine sa ma descrie. Mi s-a spus ca am caracter cu doua fete, am fost judecata pentru nesiguranta, pentru teama, pentru cuvinte nerostite. Dar ceea ce nu stiu unii oameni e ca numai Dumnezeu e in masura sa imi judece faptele. Si dupa vorba “Nicio fapta fara rasplata” imi astept rasplata daca am gresit. As vrea sa pot sa las pe cineva sa ma cunoasca in totalitate, dar nu pot. Asta mi-e firea. Doar eu le stiu pe toate, doar eu imi stiu calitatile si defectele, doar eu stiu ce port in suflet. Si daca crezi ca ma cunosti, afla ca nimeni nu ma cunoaste. Ma uimesc chiar si pe mine uneori.
Dar am invatat ca pot sa fiu ambitioasa daca vreau. Pot sa lupt pana in panzele albe cand imi doresc ceva neaparat. Si daca nu vreau ceva, inseamna ca nu am nevoie. Nu colectez amintiri si persoane, si de azi inainte nu mai vreau sa imi amintesc de trecut. Inchin paharul asta de vin pentru cuvintele scumpe spuse unor oameni ieftini, pentru lacrimi, durere si indiferenta. Pentru iubirea oarba si pentru standardele pe care mi le-am impus. Pentru esecurile pe care le-am avut, si pentru ca drumul pana aici nu a fost drept, ci a fost plin de serpentine. Pentru oamenii carora le-am fost alaturi si apoi s-au dat la fund. Pentru cei care cred ca ma cunosc dar habar nu au ca nu stiu nimic. Pentru capacitatea de regenerare, pentru ca am cazut de 7 ori si m-am ridicat de 8. Pentru un an din viata pe care l-am pierdut aiurea, si pentru lucrurile pe care le-am invatat in acest an. Pentru prieteniile false si vorbele urate. Pentru ca toate trec, si pentru un nou inceput. Cheers! 

                                           

duminică, 2 septembrie 2012

E usor sa fii rau.



Ce usor e sa critici ce fac ceilalti. Ce usor e sa iti bati joc de munca unui om care poate candva te-a considerat prieten. E usor sa judeci cand nu stii nimic despre o persoana. Cand nu stii ce are in suflet, cand nu stii prin ce trece, cand nu stii ce l-a adus in situatia sa faca ceva anume. E usor sa fii nesimtit, insa e foarte greu sa fii amabil, in timp ce e atat de usor sa arunci in stanga si in dreapta cu vorbe grele.
Nu, nu sunt perfecta si nici nu as vrea sa fiu vreodata. Pentru ca nu exista oameni perfecti, iar cei care se cred perfecti se mint singuri. Nu pot sa fiu nesimtita oricat de mult as vrea. Nu imi plac toti oamenii, de fapt poate nu plac pe nimeni. Nu stiu ce sa spun exact, dar desi nu imi plac multi oameni, aleg sa nu ranesc pe nimeni cu asta. Nici pe mine nu ma place toata lumea, sunt constienta de asta. Sunt doar un om, si nu incerc sa impresionez pe nimeni. Un om care in marea asta de oameni rai incearca sa isi pastreze integritatea si sa faca doar ceea ce ii place. Si imi place sa scriu. Nu conteaza cum si cat atata timp cat imi pastrez pasiunile. Si imi e foarte greu sa nu devin nesimtita cand sunt inconjurata de oameni nesimtiti. Imi e greu sa raman amabila, mi-ar fi foarte usor sa raspund cu aceeasi moneda, dar aleg calea mai grea. Aleg sa raspund cu un zambet, asta e cea mai puternica arma a mea. Incearca sa raspunzi cu un zambet unui om care te ataca, si ai sa-l vezi dezarmat. Ai sa vezi ca-l enerveaza zambetul ala al tau, si intr-un final cedeaza.
Poate daca am incerca sa fim mai buni uni cu ceilalti lumea asta ar fi o lume mai buna. Ar exista armonie, prietenii sincere, oameni adevarati. Cat traim cunoastem tot felul de persoane. Ne e greu sa tinem minte pe toata lumea, dar cel mai usor ii tii minte pe aceia care te-au facut sa te simti in diferite feluri. O sa spui cuvinte scumpe oamenilor ieftini, o sa fii ranit/a, o sa fii criticat/a, o sa ii vezi cum te arata cu degetul. Stii ce trebuie sa faci in situatiile astea? Sa tii capul sus. Sa te comporti ca si cum esti un rege/ o regina. Un rege sau o regina, nu un print sau o pritesa. Un rege sau o regina. Printi si printese se cred destui, tu trebuie sa stai deasupra lor. Lumea arata altfel de acolo de sus. Nu mai doare atat de tare.
Va urasc oameni falsi si rai.

                                               

vineri, 31 august 2012

Am redevenit eu.


Imi era chiar dor de vechea eu. Asa ca am cautat prin sufletul meu imprafosat si murdar si am gasit-o acolo intr-un colt. Era nervoasa si s-a ascuns iar dupa sarcasm cand i-am spus ca nu sunt la fel de puternica cum e ea si ca oficial imi dau demisia din functia de adult. M-a privit cu ochi nesiguri si mi-a spus ca stia ca intr-o zi o sa am nevoie de ea sa ma inlocuiasca. I-am spus ca o sa plec de tot si m-a rugat cu jumatate de gura sa mai raman ca are nevoie si ea de sentimente. Stia ca singura, fara mine, ar deveni goala pe dinauntru, si ea nu e totusi atat de rea si rece, doar ca nu e capabila sa simta iubirea. A zis doar asa, in cazul in care o sa apara vreodata, sa fie totusi capabila sa arate ceva chiar daca nu o sa fie ea cea care o sa arate, ci o sa fiu eu. Tanjeste si ea dupa un suflet cald, dar e constienta ca l-ar indeparta imediat cu felul ei de-a fi.
Asa ca totul a revenit la normal, am iesit din stari de depresie si din ganduri ciudate. M-am trezit intr-o dimineata altfel. Nu mai durea, si aveam un chef nebun sa ascult vechea mea muzica. Asa ca am deschis laptop-ul si am sters toata muzica trista si ce mai aveam eu pe acolo si mi-am reimprospatat winamp-ul. Am schimbat pe Parazitii si C.T.C. ooooh si ce dor mi-a fost de ei. Cert e ca mi-au dat o stare de placere de a enerva pe toata lumea. Dar cum lumea stie cine sunt si cum ma cheama mi-a fost cam greu sa-i enervez fiind obisnuiti cu mine.
Adevarul e ca m-am plictisit si ca numar zilele pana la inceperea anului universitar. E ciudat pt ca eu nu am facut niciodata asta, n-am numarat niciodata zilele pana la un eveniment. Cert e ca abia astept sa ma mut la Brasov, sa cunosc oameni noi, sa ma pierd prin oras, abia astept glumele si caterincile, abia astept sa-mi cunosc real colegele de apartament, abia astept sa-mi fie dor de acasa. Abia astept plimbarile lungi cu trenul, cu castile in urechi si cu lumea din jurul meu data pe off. Abia astept cursurile, diminetile cu oameni somnorosi ca au petrecut toata noaptea si glumele de a doua zi. Sunt entuziasmata la maxim de aceasta schimbare ce intervine in viata mea. Stiu ca o sa ma schimbe si pe mine, poate o sa ma mai maturizeze, poate o sa ma faca sa devin altcineva, ceea ce e foarte putin probabil, insa niciodata nu se stie. Cel mai amuzant e ca deja imi pare rau ca facultatea tine doar trei ani... Numai mie putea sa-mi para rau de asta, tinand cont ca nici nu a inceput.
Am descoperit de curand o filmare de la un eveniment din Bucuresti, TEDx, unde Deliric1 de la C.T.C. a recitat o poezie. Nu cred ca e corect modul asta de a spune, dar cert e ca pe mine m-a hipnotizat. Nu mai stiu exact de cate ori l-am ascultat, dar nu imi pierd niciodata placerea de a-l auzi. Are el un stil aparte, si departe de toate glumele lui si felul in care se afiseaza in public, are ceva aparte de restul. In fine, hai ca o dam in diverse si nu-i bine. Nu sunt aici ca sa-l laud, asa ca va las filmuletul :

                                        

joi, 23 august 2012

Ramai tu!



Ce faci atunci cand ai doar o sansa sa ai ceea ce iti doresti, insa momentul nu e perfect? Ce faci daca e genul ala de sansa care vine o singura data in viata? Iei momentul asa cum e sau il lasi sa-ti scape? Te minti singur ca totusi nu e singurul moment si mergi mai departe?
“Temptation leans on the doorbell, but opportunity may knock only once.” Asta e unul din citatele mele preferate. Cred ca deciziile pe care le are fiecare de luat nu ar trebui sa fie influentate de alti “factori de mediu”. Cred ca in viata ai dreptul tau ca fiinta umana sa faci ceea ce doresti sa faci. Sa devii ceea ce vrei sa fii si sa iti pastrezi integritatea. Sa nu iti pese de critici, pentru ca sunt multi oameni care vor sa te dea inapoi. Cred ca fiecare persoana e perfecta in felul ei, pentru ca Dumnezeu nu face greseli. Te-a lasat asa cum esti pentru un motiv, chiar daca tu incerci mereu sa te modelezi dupa unul si dupa altul. In final ceea ce conteaza e sa iti placa tie rezultatul final. Sa fii genul ala de persoana care nu se schimba dupa cum bate vantul, dar sa fii capabil de adaptare, pentru ca viata e intr-o continua miscare. Gandeste-te ca orice ar fi, viata nu se opreste in loc din cauza suferintei tale. Ia fiecare moment ca si cum ar fi unic, pentru ca asa e. Fa ceea ce vrei, traieste viata ta fara a vrea sa fii altcineva. Ramai sincer intai cu tine si apoi cu cei din jur. Te doare? Urla cat te tin plamanii. Esti fericit? Sari in sus pana la cer. Esti frustrat? Exprima-ti frustrarile. Vrei o schimbare? Fi tu schimbarea pe care o vrei in lume! Nimeni nu iti garanteaza niciodata succesul, dar vei fi multumit ca ai incercat. Iubeste-te asa cum esti pentru ca nu mai e nimeni in lumea asta mare exact ca tine. Esti unic. Creaza-ti standarde. Depaseste-ti limitele si vezi unde se ajunge. Incearca! Daca nu incerci nu vei avea niciodata ceea ce iti doresti.
Nu lasa pe nimeni sa iti dicteze ce sa faci cu viata ta. Fa singur alegerile in viata. Consulta-te doar, asculta si fa cum vrei tu. Sustine-ti ideile si parerile. Lupta pana in panzele albe pentru ele. Ia sansele asa cum vin si vezi unde se ajunge. Daca nu ajungi unde vrei tu, ai avut de invatat din greseli, daca vei ajunge unde vrei tu o sa fii multumit. Ia orice sansa! Ia multe sanse! Ia toate sansele care vin!
Urasc parintii care le impun copiilor carierele pe care sa le urmeze. Am norocul sa am niste parinti care foarte rar mi-au impus ceva anume. Si asta pentru ca au incredere in mine ca om. M-am lasat mereu sa gresesc ca sa invat si sunt mandri de mine. M-au lasat sa imi fac singura alegerile in viata si mi-au oferit un umar pe care sa plang daca planurile nu au mers cum am vrut si mi-au dat speranta ca data viitoare o sa fac alegerea corecta. M-au lasat sa merg la ce Facultate vreau eu, la ce Universitate vreau eu. Mi-au respectat intotdeauna cerintele cu conditia sa fie decente. De asta ii iubesc atat de mult. Pentru ca eu sunt o rebela prin definitie. Au preferat sa ma vada fericita decat chinuita. Orice ar fi, orice s-ar intampla, o sa raman toata viata pustoaica lor rebela, pentru ca nu m-am abatut niciodata de la drumul meu pentru nimic si pentru nimeni. Am stiut intotdeauna ce vreau si ce nu. Mi-am sustinut intotdeauna parerile si le-am adus argumente.
Cineva mi-a spus odata ca o sa ajung ceea ce imi doresc si unde imi doresc. Mi-a vazut sclipirea din ochi si felul in care ma comport. A spus ca am ceva anume, ceva ce ii atrage pe toti si ca daca as vrea as putea sa-l fac si pe Diavol sa ma urmeze. Nu stiu daca are dreptate sau nu, dar stiu ca fiind o scorpie uneori poti sa ai ceea ce iti doresti. Fii bland, si ataca atunci cand vine momentul. Ia ceea ce e al tau si nu te lega de nimeni prea mult. Nu te lega de persoane care or sa-ti taie legaturile. Stai pe propriile picioare fara sa te agati de nimic. Abia atunci esti independent!



vineri, 17 august 2012

N-am idee de titlu


OK, cred ca e timpul sa dau cartile pe fata si sa admit ca am o problema. Am jucat mult prea mult aceeasi carte si pe celelalte le-am lasat intoarse cu fata in jos. Dar acum o sa le arat. Pana acum am jucat cartea “sunt OK”, si a fost OK o perioada. Am reusit sa mint pe toata lumea ca sunt bine, ca sunt fericita, ca sunt optimista, ca sper, ca e OK mai pe scurt. Si ei au cumparat toate aceste minciuni. Pentru ca sunt o actrita buna. Radem, zambim, glumim, dar cand raman singura intre patru pereti acolo apare drama. Am tot jucat dintr-o extrema in alta destul de des. Am impins totul la extrem pentru ca asta stiu eu sa fac cel mai bine. Pana si eu insumi sunt dusa la extrem cu tot.
Da, sunt instabila psihic si emotional. Si am ales sa fug de toata lumea, sa ma inchid in mine si sa ma mint in primul rand pe mine ca totul e frumos. Dar nu e frumos, e urat! E cel mai urat! M-am inchis in mine, mi-am intemnitat sufletul si am ales sa ucid orice fel de sentiment. Si ce crezi ca mi-a iesit? Nu! Parca totul e de zece ori mai intens. Simt orice sentiment oricat de mic mai intens ca niciodata. Durerea a devenit aproape insuportabila si sufletul meu e pe cale sa cedeze. Ma simt singura pentru ca asa am ales sa fiu. Am crezut ca e mai bines a fiu singura, ca sunt mai bine asa, ca sunt o persoana mai buna. Dar asa nu fac decat sa ma chinui. Am devenit mai dura, mai rece, mai nepasatoare. M-am izolat de toata lumea, n-am mai lasat pe nimeni sa ma atinga. In interiorul meu tanjesc dupa o vorba buna spusa din suflet, dar parca tot ce ma inconjoara e rece ca gheata. Dar astea sunt consecintele faptului ca m-am indepartat de tot.
Izolarea duce la depresie. Dupa indelungi nopti cu mine am ales sa ajung la o concluzie, sa admit ca am o problema. Am cazut in depresie. Si sunt asa de ceva timp, doar ca nu am avut curajul sa o spun. Mai interesant e ca se pare ca eu in loc sa cer ajutor, ii indepartez pe toti. Simt un fel de repulsie pentru toata lumea si vreau sa fiu doar singura. Nu vreau sa mai impovarez pe nimeni cu prostiile mele pentru ca nimeni nu ar intelege ce se intampla. Sunt chestii minore, dar adunate au facut totul mai rau. Probabil ca pentru multa lume sunt lucruri carora nu le-ar da importanta. Era o vreme cand nici eu nu le dadeam si treceam peste ele, calcam pe suflete, dar totul a devenit mult prea greu. Mi-au impovarat sufletul pentru ca am ales sa imi pese. Si il simt atat de greu, totul ma apasa. Ingerul meu pazitor zboara cu aripi de plumb. Se chinuie sa se inalte dar nu poate. E prins aici cu mine in intuneric. Incearca sa ma ajute, sa imi dea speranta si sa aduca putina lumina, dar e prea traziu. Deja m-am imprietenit cu demonul. Am crezut ca prietenia cu el o sa ma ajute sa nu mai simt nimic, dar ca orice demon m-a inselat. A adus decat durere si suferinta cu el. Si imi rog ingerul… te rog fa ceva. Ajuta-ma, nu ma lasa asa. Apari odata! Unde esti? Am obosit sa te astept, am obosit sa te inlocuiesc cu alti ingeri, cu demoni cu chip de inger. Hai, vino! Am nevoie de tine sa ma scoti din treaba asta in care m-am bagat. Am nevoie de putina bunatate. Dar nu imi aud decat propriul ecou. In rest, e liniste….

joi, 9 august 2012

"Take me as I am or have nothing at all"


   
   Astazi pt prima oara in viata am ramas fara cuvinte. Capul imi era pur si simplu gol. Eram acolo doar pt ca trebuia sa fiu. Eram pentru mine, dar simteam ca nu are rost. Doar conduceam... Tineam mana stanga pe volan si mana dreapta o lasasem moale in poala... si eram total deconectata. Executam miscarile pt ca asa trebuia, nu pt ca gandeam. Si am apasat acceleratia. Am fost reconectata de o mana imfipta in piciorul meu drept care m-a determinat sa apas frana. Mana aceea. Mana care m-a crescut, mana care a fost mereu acolo, care nu o sa ma lase niciodata sa cad. Am murmurat doar un „Iarta-ma mama. Iarta-ma pentru tot.”, insa ceea ce nu a stiut ea a fost ca eu chiar mi-am cerut iertare pentru toate prostiile pe care le-am facut si pana acum.
   Stiti, nu am avut niciodata o relatie foarte apropiata cu mama mea. Suntem doua persoane reci. Poate din cauza asta. Dar o iubesc mai mult ca orice pe lumea asta. Daca inima mea bate, bate pentru ea. De fiecare data cand am vrut sa fac vreo prostie doar la ea m-am gandit. Stiu ca sunt tot ce are mai scump pe lumea asta alaturi de tata. Sunt persoanele din viata mea pt care as incasa un glont fara sa gandesc. Daca s-ar intampla vreodata ceva cu ei, as muri de tot.
   Insa partea rea la mine, e ca nu pot sa iubesc. Nu! Mint! Iubesc prea mult! Iubesc mereu mult prea mult, si iubesc mereu pe cine nu trebuie. Si ghici cum se termina? Daaaaa. Cu inima bucatele si tot tacamul. Acum, partea buna e ca imi trece repede. Aproximativ repede. Destul de repede incat sa nu incep sa-mi plang de mila. Asta-i firea mea. Incep sa-mi caut preocupare in alte lucruri, si asta ma face sa ma intreb ce pasiune o sa mai dezvolt de data asta?
   Si greseala mea e ca repet mereu aceeasi greseala si niciodata nu pun stop. Eu n-am frana. Eu sunt prea... nu stiu... intensa? Mereu dau tot ce am. In tot ceea ce fac, nu numai cand vine vorba de o relatie.
   Si cateodata ma gandesc ca fac asta din nevoia de afectiune. Si e nasol. Nu-mi place. As vrea sa pot sa fiu rece atunci cand trebuie, nu cand nu trebuie. Sa reusesc mereu sa imi gasesc alinare in mine si in persoanele care ma vor cu adevarat in viata lor, si nu in a celor care nu ma vad decat un trecator. Pentru ca eu nu sunt un trecator. Vreau doar sa invat sa fac alegerile corecte in viata. E adevarat ca daca nu le faci pe cele gresite nu ai de unde sa inveti, insa as vrea macar sa nu le mai repet mereu pe aceleasi. Insa se pare ca e ceva ce nu pot sa fac. Dar nu am regrete pentru ca stiu ca greselile facute m-au facut persoana care sunt acum. Fara acele greseli nu puteam sa ma iubesc asa cum sunt, cu bune, cu rele. Si stiu ca si persoanele pentru care insemn ceva ma iubesc si ma accepta asa cum sunt. Nu pot sa ma schimb. Am incercat.

   Si o MELODIE care se potriveste cu cine sunt EU. Da, am devenit iar personala.


miercuri, 1 august 2012

Regasire



Am vrut sa ma pierd in multime, si m-am pierdut de tot. Am vrut sa fiu singura, sa ma gandesc, iar singuratatea m-a acaparat. Am vrut sa fug, si acum nimeni nu ma mai gaseste. Se spune ca trebuie sa te pierzi ca sa te regasesti. Dar ce se intampla daca te pierzi si nu te mai regasesti? Daca dorind sa uiti anumite chestii si sa te detasezi uiti tot? Uiti sa fii tu, uiti sa asculti, sa vorbesti, sa te gasesti printre atatea chipuri de ceara? Uiti care iti e masca, si pui o masca straina? Atunci te transformi in altcineva, dar nu vreau sa fiu altcineva. Vreau sa fiu eu.
Aud mii de voci. Cele mai puternice sunt cele care imi spun ca m-am pierdut. Ca n-o sa ma mai regasesc niciodata. Acela e Demonul din capul meu. Are o voce asa de urata si e atat de respingator. Dar el vrea sa-mi ia sufletul. Mi-a spus ca e un diamant neslefuit pentru ca eu inca nu mi-am gasit un loc. Vrea sa-l slefuiasca el. Mi-a spus ca e ok, ca nu o sa doara, dar ceva din vocea lui il tradeaza. Am observat ca lui ii place durerea. Ma impinge mereu catre extrem si incearca mereu sa zgarie peretii mintii mele cu ghearele lui ascutite. In noptile linistite pot sa-l aud mai clar. Nu pot sa dorm din cauza zgomotelor care le face. Vrea sa iasa, vrea sa acapareze totul cu intuneric, mi-a spus ca lumina il orbeste, asa ca las mereu aprinsa o lumina. Nici prea puternica, dar nici prea slaba. Destul cat nici sa nu-l omor, nici sa nu-l las sa iasa. Il pastrez acolo, pana la urma el e parte din mine.
Dar acolo mai e o soapta. O voce cristalina si blanda. Mi-a spus odata sa nu-mi fac griji. Ca eu nu ma pot pierde in multime datorita caracterului meu. I-am spus ca e prea tarziu, iar el mi-a spus ca asta e ce cred eu. Lui nu i se pare tarziu, el crede in mine. Mi-a spus ca pot aduce soarele pe cer cu un zambet, si ca nu-i place fata mea trista. Intr-o noapte ploioasa mi-a cerut sa aprind o lumina mai puternica. „Numai asa il putem tine mai departe pe Demon”, mi-a spus el. Ciudat a fost ca nu a vrut sa-l alunge de tot, iar eu l-am intrebat de ce. Mi-a spus ca amandoi fac parte din mine si unul fara celalalt nu ar exista. In acea noapte mi-a spus ca nu totul e ceea ce pare. Ca e doar o perioada mai proasta si ca intr-un final lucrurile se vor aseza la locul lor. „Trebuie sa crezi”, mi-a zis. „Stii si tu ca poti trece peste orice. Iar eu voi fi mereu aici. Mai sti cand erai copil si nu stiai ce sa alegi? Ei bine, eu am ales in locul tau. Eu l-am tinut departe pe Demon, dar in momentul in care ti-ai pierdut speranta lumina mea si-a mai pierdut din intensitate, iar el s-a strecurat in mintea ta. Hai, sterge lacrimile din ochi si ridica privirea. Asta e sansa ta sa schimbi ceva. Asculta-ma bine, ai doar o sansa. Nu o da in bara. Trebuie sa ma retrag acum, Demon se va intreba ce discutam atat... nu uita! Sunt mereu aici si am grija de tine.”. Nu mi-a mai vorbit de atunci, dar simt mereu o prezenta buna in jurul meu. Mi-a redat speranta, iar Demonul a devenit mai tacut.
Asa e, am o singura sansa si nu am voie sa o dau in bara. Si sa am incredere in mine si speranta in suflet ma ajuta foarte mult. Totul o sa fie bine. Pana atunci, imi mai aprind o tigara...


vineri, 20 iulie 2012

Frumusetea




Traim intr-o lume in care frumusetea exterioara este pusa pe primul loc, iar superficialitatea a devenit naturalete. Am intrebat diversi oameni, direct sau indirect, ce inseamna frumusetea pentru ei. Unii oameni mi-au spus ca frumusetea inseamna slaba, inalta, zvelta, ochi albastri si par lung si blond, iar tot ceea ce am simtit pentru acesti oameni a fost mila. Mila pentru ca ei nu pot vedea dincolo de aspectul fizic, si pierd ceea ce este mai important la o persoana, si anume sufletul.
Pentru ce un corp frumos dar lipsit de suflet? Pentru ce o rochie scurta si mulata pe coapse, daca sufletul iti este dezbracat de orice sentiment? Sunt lucruri in viata pe care nu le castigi doar cu un corp frumos. De exemplu respectul. Crezi ca poti castiga respect doar daca esti o persoana frumoasa care taie respiratia tututror? Nu! Ca sa castigi respect ai nevoie sa fii o persoana buna, inteligenta, educata, si sa oferi respect la randul tau.
Eu am ales sa stau si sa observ, si am aflat ca frumusetea nu inseamna perfect, superficial si fals. Frumusetea inseamna un suflet curat, o expresie sincera, suflet curajos, luptator si iubitor. Doua maini nemuncite nu mi se par frumoase, in schimb doua maini muncite denota un caracter in fata caruia ridici palaria. Un suflet care lupta, munceste si apreciaza se afla in spatele acelor doua maini. Un suflet muncit este un suflet trecut prin viata care apreciaza si cel mai mic gest frumos de care are parte.
Deseori oamenii vorbesc fara a se gandi la consecinte, si asa ajungi sa te intalnesti cu o persoana pe care nu ai mai vazut-o de mult timp, si care este subiectul pe care il trateaza dupa acel “Buna, nu te-am mai vazut de mult.”? Este clasicul “Vai ce te-ai ingrasat” sau “Vai ce ai slabit”. Cei care te judeca dupa felul cum arati o fac pentru ca nu au timp, sau nu vor sa te cunoasca. E mult mai simplu sa critici decat sa spui o vorba buna. Poate acea vorba buna ar veni exact in momentul in care ai nevoie de ea daca oamenii nu ar fi atat de superficiali. Daca ar privi dincolo de aparente, si s-ar uita in sufletul tau.
In viata ta vor veni si vor pleca diversi oameni. Cei care isi dau silinta sa vada dincolo de trupul tau imperfect merita sa ii pastrezi. Aceia care iti privesc sufletul se vor indragosti cu adevarat de ceea ce esti si nu de ceea ce pari a fi. Aceia pentru care frumusetea nu se masoara in marimea blugilor, aceia te plac asa cum esti. Ei stiu ca tu nu esti perfecta, si totusi cauta sa vada ceea ce e mai frumos la tine. Si de ce? Pentru ca ei au nevoie de sufletul tau, nu de o bucata de carne frumos modelata dupa cerintele lumii in care traim.
Asa ca, daca ai simtit vreodata ca nu esti indeajuns de bun/a, uita aceste ganduri. E imposibil sa multumesti pe toata lumea. Incearca intai sa te multumesti pe tine si sa te accepti asa cum esti. Poate mai slaba, poate mai grasa, poate inalta, poate scunda. Acestea sunt doar lucruri lipsite de importanta pentru mine, si poate pentru inca sute de alti oameni. Ai incredere in tine si nu lasa stereotipurile sa te schimbe. Indrazneste sa fii diferit/a. Indrazneste sa te iubesti sa te accepti, apoi totul o sa devina mai usor.


Morala: E greu sa ramai tu cand toti te vor altcineva.

joi, 19 iulie 2012

What I am

  Bun, am promis acum ceva timp ca o sa public o postare cu versuri din melodii care mie imi plac si care ma reprezinta, ma definesc. Ei bine, fisierul a devenit gigant, si ar fi fost mult prea mult de citit, asa ca m-am decis sa fac ceva mai simplu, mai restrans, dar la care am lucrat mai mult. Atata timp cat iese ceva frumos, pentru mine nu conteaza cat lucrez. O sa postez link-uri catre acele melodii si o sa va las pe voi sa va dati seama care parte din melodie ma reprezinta, daca nu e in intregime. Acestea fiind spuse, voila:


Linkin Park-Numb                                                    
Linkin Park-In the end
Keri-Un pahat ft Veritasaga
Veritasaga-Copilul din mine ft Funktastic
Zale-Vremuri mai bune ft Praetor
C.I.A.-Lupta cu tine
Deliric 1-Fraiere ft High Jet
Camuflaj-Pe drumul meu
Deliric 1-Ambrozie ft Silent Strike
Eminem-Not afraid
Eminem-Going through changes
Eminem-Beautiful
Grasu XXL ft Bitza-Cel mai rau prieten, cel mai bun dusman
Guess Who-Sansa ta
Guess who-Tot mai sus
Guess who-Diamantele se sparg ft Grasu XXL si Horia Brenciu
Guess who-Decat sa minti ft Mitza
Guess who-De urgenta
Guess who-Nicio grija
Camuflaj-Prima data ft Fely
Vescan-Spune lumii ft Mahia B si OneShot
Mitza-Torace ft Tranda, MefX, Guess who
Tranda-Oarecare ft MefX
Mitza-Omul de la meteo ft Skizzo Skillz
Skizzo Skillz-Pierdevara
Spike-Cine vine
Spike-Lumea mea ft Guess who
Spike-Realitate
ATB-Twisted love
Vescan ft Ligia-Wake up
David Guetta-Titanium ft Sia
Vescan-Suflet de campion
Vescan-Caracter de piatra
Breaking Benjamin-Diary of Jane
Breaking Benjamin-Dance with the devil
Breaking Benjamin-Dear agony
Breaking Bejamin-Give me a sign
John Mayer-Gravity
Lil Wayne-Mirror ft Bruno Mars
Beyonce ft Jay-z -Bonnie and Clyde
Beyonce-If I were a boy
Drake-Take care ft Rihanna
Nicki Minaj-Fly ft Rihanna
Sunrise Avenue-Forever Yours
Evanescence-My Immortal

  Si mai sunt ataaaaaaaaaaaaaaaat de multe, dar ma opresc aici. Sa spunem ca le-am ales pe cele mai importante desi am impresia ca am uitat cateva. Auditie placuta.

Poveste




S-a intamplat intr-o zi fierbinde de August cand sufletele lor inghetate s-au cunoscut. Au descoperit ca sunt una si aceeasi persoana desi erau diferiti in tot atatea moduri. O gara plina de oameni a fost locul in care ochii lor au vazut prima oara cum razele fierbinti ale soarelui se revarsa pe trupurile lor si facea ca totul sa para o bucatica de Rai. Nu au avut nevoie de cuvinte, ei doar au stat acolo minute in sir uitandu-se unul in ochii celuilat. Timpul se oprise, oamenii se miscau cu rapiditate in jurul lor iar inimile lor parca vroiau sa iasa afara din piept. Sa iasa si sa se imbratiseze, sa se completeze si sa formeze o singura inima, o mare iubire.
S-au trezit apoi plimbandu-se intr-un parc mare tinandu-se de mana. Li se parea ca totul vibreaza in jurul lor. Pasarile cantau o serenada linistita, copacii se aplecau in fata frumusetii lor, iar apa din fantana parca dansa in pasi de vals si ii invita sa faca acelasi lucru. S-au asezat pe o banca invechita de trecerea timpului, intre doi castani mici si plapanzi. Felul in care degetele lor se potriveau, felul in care albatrul din ochii ei era amestecat cu maronul din ai lui te facea sa crezi ca sunt doua suflete pereche.
El i-a luat mana in palma lui si i-a sarutat-o, apoi timid i-a sarutat obrazul roz. Ea a inspirat adanc si a simtit cum ii saruta sufletul, si nu obrazul. Si-a lasat capul pe umarul lui si l-a lasat  sa isi plimbe degetele prin parul ei. Felul in care parul ei cadea in spirale perfecte pe fata ei creola il facea sa creada ca ea nu e reala. Stia ca nu e perfecta, dar in ochii lui ea atinsese perfectiunea.
Si-a pus usor barbia pe umarul lui si il privea in ochi. Incerca sa desluseasca ceea ce simte pt ca ochii sunt oglinda sufletului. A vazut acolo singuratate, nevoie de afectiune si felul in care o privea... O! Felul in care o privea... Putea sa vada ca incepe sa se indragosteasca. Timida si nesigura i-a atins obrazul cu varful degetelor. I-a conturat fata matura, iar el a inchis ochii. Vroia sa pastreze acel moment toata viata in sufletul lui. I se parea ca daca o sa-l pastreze totul putea fi perfect. A strans-o usor in brate si si-a lasat fata in parul ei. Mireasma parului ei, naturaletea care o inconjura si felul ei sincer de a fi i-au placut de la bun inceput. S-a gandit ca e exact ca el, un suflet rece si ocolit de toti, un suflet care credea in iubire, dar care a fost mereu dezamagit si uitat de toti. Dar acum sufletele lor se gasisera din toate celelalte. Si spera din suflet sa fie EA.
Nu si-au facut promisiuni. Stiau amandoi ca promisiunile pot fi incalcate usor. Au preferat sa isi traiasca povestea fara promisiuni si fara vise marete. S-au multumit sa isi impartaseasca dorintele si sa spere. Sa spere era cel mai important pentru ei. Si-au spus unul celuilalt ca orice ar fi, or sa aiba mereu grija ca sufletele lor sa ramana calde, sa nu lase nimic sa le raceasca. Fusesera raniti amandoi, si desi le era teama ca greselile se pot repeta, au plecat pe acelasi drum impreuna, mana de mana....



P.S. Nu este o poveste inspirata din trecut si nici din prezent.

miercuri, 18 iulie 2012

Ce e dragostea?



Am incercat de atatea ori sa descriu dragostea, insa niciodata nu am reusit. Oare nu am reusit niciodata sa simt dragostea intensa si neconditionata astfel incat cuvintele sa curga nestingherite din sufletul meu? Sau nu am gasit persoana potrivita care sa ma faca sa o simt? Sau poate sunt incapabila de sentimente peste masura? Nu, nu cred. Vreau sa stiu ca pot sa iubesc cu toata fiinta mea. Nu vreau sa ma simt incapabila de sentimente minunate.
Exista mai multe tipuri de dragoste pe lume. In primul rand exista dragoste pentru parinti (implit frati si surori. Imi e greu sa vorbesc despre lucrurile astea pentru ca nu am simtit-o niciodata). Asta cred ca e cea mai importanta dragoste. Dragoste pentru acele persoane care orice ar fi, vor fi mereu acolo pentru tine sa-ti intinda o mana de ajutor. Acele doua persoane care te-au crescut, te-au educat, si poate in unele situatii au lasat de la ei ca sa-ti fie tie bine, pentru ca nu exista lucru mai de pret pt doi parinti decat propriul copil. Eu personal imi iubesc foarte mult parintii si le sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce sunt. Pentru educatia pe care mi-au oferit-o, pentru grija pe care mi-o poarta in fiecare clipa din viata lor, pentru lucrurile oferite si pentru intelegerea si sprijinul neconditionat. Pentru increderea pe care o au in mine atunci cand in jurul meu totul e nesigur, si pentru rabdare. Pentru iertarea fara margini pe care mi-o arata la fiecare greseala facuta. Imi pare rau pentru fiecare data cand i-am ranit, pentru fiecare cuvant aruncat la nervi si pentru fiecare dezamagire pe care au trait-o din cauza mea. Nu sunt cel mai bun copil si asta ma doare, insa ma straduiesc sa ii fac mandri.
Dragostea pentru lucrurile care ne inconjoara... Poti sa iubesti natura, muzica, arta, si orice altceva iti face placere sa faci, sa simti, sa vezi. Aici este o dragoste schimbatoare, si poate nu ramane la fel de intensa toata viata. Poate odata cu trecerea anilor gasesti alte pasiuni carora sa iti dedici timpul si energia, si uiti de cele care iti faceau placere cu ceva timp in urma.
Apoi este dragostea pentru prieteni. Ai in viata ta cateva persoane, de obicei maxim doua care raman mereu acolo pentru tine. Pentru care distanta dintre voi nu conteaza, important e ca vei gasi mereu un sfat, o vorba buna sau o mustrare, dupa caz. Acele persoane sunt fratii sau surorile din alti parinti. Sufletul care iti poarta de grija, un fel de inger pazitor. Dupa cum toata lumea a observat, acesti prieteni sunt mai rari decat ursii panda. De ce? Nu stiu exact sa va spun. Poate ca asa e firea umana. Nu e capabila de sentimente de prietenie profunde, de ajutor si daruire neconditionata. In clipa de fata am o singura prietena buna. O prietena care stiu ca daca o sun in miez de noapte plangand e acolo sa asculte. In rest, am cunostinte. Am prieteni care m-au uitat, relatii care s-au racit odata cu trecerea timpului. Si cand ma gandesc ca acum ceva timp eram nedespartite imi pare rau. Nu stiu a cui a fost vina, nu stiu cine s-a departat mai mult, insa stiu ca undeva s-a gresit cu ceva.
Am lasat tema dragostei dintre doua persoane de sex diferit (sau identic, dupa caz) la sfarsit pentru ca as vrea sa scriu mai mult despre acest aspect. Sa va arat ce inseamna dragostea adevarata pentru mine. Cred ca dragostea adevarata e atunci cand chipul persoanei iubite iti tine loc de icoana in suflet. Cand toata lumea ta se invarte in jurul unei singure persoane, si simti ca sufletul iti este impacat si linistit. Cand ai parte de siguranta, iubire, incredere si speranta unui viitor frumos. Iubire e atunci cand gandesti pentru doi si pui prioritatile lui/ei pe primul lor, cand esti capabil/a de sacrificii si rabdare numai ca sa fie bine. Cand te uiti in ochii acelei persoane si totul se opreste in loc pentru voi. Secundarul ceasului nu se mai misca, pasarile nu mai zboara, norii dispar, aerul devine greu de respirat, si totul isi revine la normal numai in bratele lui/ei. Cand te trezesti dimineata si ai un motiv sa vrei sa mai lenevesti acolo alaturi de trupul si sufletul care iti e oglinda sufletului tau. Cand sti ca vrei sa imbatranesti alaturi de acea persoana si nu te intereseaza cum va fi daca el/ea va fi langa tine. Da, cred in iubirea adevarata si stiu ca acolo e cineva ca mine. Acum sunt sigura ca el exista si nu vreau sa stric nimic. Nu vreau sa ma grabesc, sufletele noastre sunt prea fragile.
Sper ca nu v-am plictisit prea tare si va multumesc ca ati citit. Cris va pupa si va ureaza o noapte magica. Eu am cu ce sa-mi ocup gandurile acum.

luni, 16 iulie 2012

La multi ani copile.


Luna aceasta se implinesc 3 ani de cand acest blog a luat viata. 3 ani in care eu m-am schimbat, m-am maturizat, m-am descoperit pe mine si am realizat ceea ce am acum. Aveam 16 ani jumatate cand l-am creat, si daca imi aduc aminte bine l-am creat pentru a-mi pune sufletul pe “foaie”. Deci, acum 3 ani am inceput sa ma descarc prin scris, sa imi sustin propriile idei si propriile pareri. Si de atunci nu m-am oprit. Au fost multe postari care au disparut. Poate pentru ca le-am recitit si nu am mai fost de acord cu ele, poate pentru ca erau postari aiurea sau pur si simplu nu isi aveau locul.
Blog-ul asta e felul prin care m-am lasat descoperita, felul cum mi-am deschis sufletul in fata oamenilor pentru ca poate sunt incapabila sa imi deschid sufletul altfel. Cand scriu, scriu din suflet. E pasiunea mea sa scriu. Si am multe documente in PC pe care nu le-am distribuit niciodata. Multe ganduri, sentimente, nemultumiri. Poate intr-o zi o sa le pun pe toate in unul si o sa fac o singura postare din ele.
Blog-ul asta imi e prieten, confident, calauza, si asta din cauza voastra, a cititorilor, care v-ati oprit macar o data sa ma cititi, sa ma descoperiti, sa ma sfatuiti. Multumesc, fara voi probabil nu m-as fi simtit inteleasa. In ultimul timp, vizitele au crescut considerabil, si vreau sa multumesc persoanelor care mi-au distribuit blog-ul, cat si celor care ma viziteaza.
Asadar, la multi ani copilul meu. La multi ani lumea mea. La multi ani pierde-vara. 

                                    

duminică, 15 iulie 2012

Nu o sa cedez



Vreau doar sa ma opresc din alergat. Vreau putina stabilitate. M-am saturat sa alerg, si am obosit sa lupt pentu toti si nu pentru mine. Vreau sa ma asez la locul meu. Sa simt ca apartin unui loc anume. Sa stiu ca oricat de grav o dau, pot sa ma intorc mereu in locul ala si totul o sa revina la normal. Nu mai vreau sa mi se clatine lumea sub picioare si sa fuga pamantul in orice clipa. Nu mai vreau sa alunec spre intuneric, vreau sa ridic ochii si sa vad lumina.
Optimismul asta al meu penibil nu ma mai ajuta. Degeaba afara e soare dar in inima mea e furtuna. Incerc sa sper, sa astept o minune, dar minunile nu sunt reale, nu? E ca si cum l-as astepta pe Mos Craciun intr-o noapte fierbinte de Iulie. N-o sa apara, iar noptile mele albe pe care le-am strans nu ma ajuta cu nimic. S-au epuizat si acum fie de e zi sau noapte, e tot bezna. Am obosit sa lupt. Nu mai am pentru ce sa lupt defapt. As vrea sa lupt pentru mine, dar m-am pus mereu pe ultimul loc. De ce as face acum o prioritate din asta? E prea tarziu.
Nu mai stiu exact daca am trecut examenul pentru mine sau pentru ai mei. Nu stiu, evenimentul ala care trebuia sa-mi aduca o zi fericita o fost umbrit de o cearta cu un el. Un el care azi iubeste, maine nu mai simte nimic. Care mi-a avut sufletul fragil in palma si l-a strans cu sete ca si cum nu era nimic.
Dar acum o sa ma opresc si o sa dau sufletului meu o pauza. O pauza sa se refaca si sa invete. O sa il invat sa o ia mai incet, sa fie mai rezervat si sa nu se mai arunce in fata picioarelor oamenilor. O sa-l invat sa stea pe margine, sa observe si sa asimileze noile cunostinte, iar cand o sa consider ca e pregatit atunci o sa-l las sa zboare iar.
Totul o sa fie bine suflet scump. Nimeni nu o sa te mai calce in picioare. Nici macar eu, iti promit! Nu pot risca sa te pierd si sa raman goala. Tu ma definesti, tu ma faci sa fiu om. O sa fie bine. 

Incredere


Nu am incredere in oameni. Scurt si la obiect. Nu am nimic personal cu nimeni, doar nu am incredere in oameni. Oamenii intotdeauna vor fi cu doua fete, sau mai multe chiar. Cred ca sunt putine persoane pe lumea asta care se pot tine de promisiunile facute si pot ramane adevarati toata viata. Stai, nu! Nu exista persoana care nu a mintit macar o data in viata cu ceva. Toata lumea minte. Asta e si sloganul serialului meu preferat.
Toti ne ascundem dupa masti, vrem sa parem ceea ce nu suntem. Aratam ca nu ne pasa, cand defapt se rupe sufletul in noi. Aratam ca ne pasa cand suntem total indiferenti. Dar oameni buni, de ce sa ne ascundem? De ce nu suntem cum suntem, sau cum vrem sa fim. Nu e greu! Noi facem sa fie greu. Pentru ca vrem sa nu ranim persoane cu felul nostru de a fi, si purtam masca pe care vor ei s-o vada, si o purtam atata timp incat nu o mai dam jos si o lasam sa ne schimbe. Dar de ce sa ne schimbam? De ce sa nu ramanem ceea ce suntem? Persoanele care ne vor in viata lor ar trebui sa ne accepte asa cum suntem, pentru ca nimeni nu e perfect. Numai Dumnezeu e perfect, iar noi chiar daca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Lui, suntem doar praf in vant.
Dar eu am obosit. Am obosit sa incerc sa mai cred in oameni, asta e problema mea. De fiecare data cand am inceput sa cred in cineva, la scurt timp mi-a demonstrat ca nu trebuia. Si urasc cand se intampla asa. De asta nu pot avea incredere in persoanele care apar in viata mea. Sunt paranoica, orice chestie care mi se pare dubioasa pentru mine nu e adevarata. Stiu, n-ar strica putina incredere, dar pur si simplu nu pot sa o ofer... Si vreau ca macar o data in viata cineva sa lupte sa imi castige increderea.
Si au fost promisiuni incalcate, lacrimi, zambete false, minciuni, orgoliu, sentimente... Si cand sunt sentimente doare cel mai tare. Si toate indreptate catre acelasi suflet facut bucatele... In curand n-o sa mai ramana nimic din el. O sa raman un ambalaj tare dar gol pe interior”...


miercuri, 27 iunie 2012

Muzica e drogul meu


Cum să zic, muzica pentru mine e viată. Aș putea să recunosc și să spun că sunt dependentă de muzică bună. Muzica a fost mereu acolo când oamenii au plecat din viața mea. Niciodată nu m-a lăsat singură, intotdeauna m-a alinat și a umplut golul din sufletul meu. Niciodată nu o sa mă vedeți plecând la drum fără căști in urechi, sau fără radio pornit la mașină. Ok, poate doar atunci când vreau să îmi pun ordine in gănduri. Dar într-un final tot apăs butonul.
Pot să spun că ascult diferite genuri de muzică în funcție de starea în care mă aflu. Așa că o să fac niște mici categorii:

1.     Dintotdeauna am iubit hip hop-ul românesc. Îmi dă încredere în mine si forță să merg mai departe când totul în jurul meu se prăbușește. Mă ajută să scot din mine toate stările rele si toată otrava ce o port in suflet. Îmi place atunci când ascult o melodie ce mi se potrivește să realizez că nu sunt singura care am pațit-o. Asta îmi dă încredere. Că sunt oameni ce au supraviețuit, și că asta trebuie să fac și eu. Aici includ artiști ca: Vescan, Cumicu, Bitză, Cedry2k, Doc, Deliric1, Guess Who, Spike, Paraziții și mai sunt destui dar cred că aceștia sunt cei mai importanți.
2.     Apoi vorbim de rap-ul American, si de RnB de asemenea. Aici aduc aminte de Eminem (forever and ever). Dr. Dre, 2Pac, P. Didyy, 50 Cent din trecut, G-Unit, Jay-Z, apoi de Ludacris, Taio Cruz, Rihanna, Beyonce, Ne-Yo, Akon, Chris Brown, aceștia din urma ajutând mult la binedispunere prin beat-uri, nu neaparat versuri.
3.     Rock-ul alternativ gen Evanescence, Linkin Park, Maroon 5 (din trecut), Sunrise Avenue, Breakin Benjamin m-au ținut mereu cu mintea deschisă și mi-au hrănit oarecum stările mai proaste. Dar nu există soare fără furtună. Și nici nu pot renunța să ascult.
4.     Acum vreau să discut despre muzica din copilărie. Muzica românească din copilărie nu poate fi înlocuită de nici o altă muzică. Sunt melodiile alea pe care le asculți cu drag si dor in suflet. Trupe precum Animal X, 3 Sud Est, Akcent, Hi-Q, Voltaj, Stigma, Bere Gratis, Vama Veche, Krypton, Blondy, N&D, Direcția 5, Holograf. Multe dintre aceste trupe au lăsat durere in urmă atunci când s-au desparțit sau au dispărut definitiv. Din toate cele pe care le-am enumerat doar câteva au rămas neschimbate sau măcar au rămas sub același nume, însă majoritatea s-au depărtat de stilul care îi reprezenta atunci. Pot să spun insă că m-am bucurat ca un copil când am aflat că trupa Hi-Q s-a reunit si Dana s-a întors in trupă.
5.     Pianul... Pianul m-a fascinat dintotdeauna. Sunetele lui cristaline și clare. Liniștea pe care o instalează în sufletul meu si speranța căreia îi dă viață este unică.
6.     Nu în ultimul rând o să discut despre muzica trance. Armin van Buuren, ATB, DJ Tiesto, Avicii, și sper că nu am uitat să precizez alti Dj care imi plac. E muzică de relaxare.

                                    Music is my drug, and YouTube is my dealer. :)

                                    

luni, 21 mai 2012

indiferent, viata e frumoasa



   Si spun a nu stiu cata oara ca m-am saturat. Si a nu stiu cata oara nu fac nimic... Tac si imi inghit lacrimile. Strang din dinti si merg mai departe. Trec peste tipetele din interior, lacrimile de slabiciune si durerea de cap. Dar cat o sa mai rezist? Cat o sa mai rezist sa nu imi bag picioarele si sa plec de nebuna undeva departe? Cred ca acolo o sa se ajunga intr-un final. Sa plec unde vad cu ochii si sa dau dracu’ tot. Nu pot la nesfarsit. Sunt si eu om. Cedez la un moment dat si simt ca ajung la capatul rabdarilor cat de curand.
   Viata nu e roz, si nu trebuie sa adaugi portocaliu ca sa fie mai frumoasa. Uneori viata are tenta de negru. Zambetele se transforma in lacrimi, linistea in stres, puritatea in murdar, rozul in negru. Insa viata vine la pachet cu de toate. Cu bune, cu rele. Te pune in situatii in care nu vrei sa fii, dar te forteaza sa stai acolo. Fiecare lovitura e un pas inainte. E un mod al vietii de a se stramba la tine.
   Intotdeauna o sa fie ceva care o sa te tranteasca la pamant. Tot ceea ce trebuie sa faci e sa te ridici. Iar si iar. Sa cazi de 7 ori si sa te ridici de 8. Viata frumoasa nu inseamna lux, bani, cluburi, diamante. Viata frumoasa e atunci cand stii ca nu ai bani si gasesti 10 lei intr-o pereche de blugi pe care nu ai mai imbracat-o de mult. E atunci cand in loc de un mesaj cu buna dimineata esti trezit de un sarut sincer. Atunci cand nu ai nimic si totusi ai totul. Cand gasesti puterea sa zambesti in cele mai aprigi furtuni. Cand sti ca orice furtuna ar veni ai o stanca de care sa te agati. Stii ca e cineva acolo care sa potoleasca furtuna si sa faca cerul senin.

   Totul o sa fie bine. M-am linistit….

sâmbătă, 19 mai 2012

Plouă peste inima mea...

   Eu.... iubesc ploaia. De mică am fost fiica ploii. Mi-a plăcut să stau și să ascult cum plouă. Să visez cu ochii deschiși la nu știu ce anume. Să simt descărcările electrice cum trec prin mine până în vârful degetelor de la picioare.
   Acum simt picăturile reci de ploaie cum îmi ating sufletul fierbinte. Cum îl răcește, îl calmează. Simt tunetele cum îmi intră în cap și alungă tot ce e rău. Am lăsat geamul deschis să aud mai bine sincronul. Îmi cântă o melodie tristă. Nu știu de ce ploaia îmi aduce aminte de L. Poate pentru că și el era un suflet chinuit ca mine. Doar că eu aveam si speranță. Speranța că într-o zi o să fie bine, indiferent câte ploi or să cadă peste sufletul meu. Cineva o să vadă zâmbetul meu într-o zi ploioasă și o să se îndrăgostească de el. O să vadă veselia din ochi și tremurul din mâini și o să-și dea seama că am o inima mare. Oare mai există persoane care apreciază sufletele mari? Există cineva acolo in lumea asta mare care îsi doreste o persoană ca mine lângă el? Sper ca da!
  

   Astăzi cerul plânge...

joi, 26 aprilie 2012

Locul potrivit


  

 Parfumul camerei ăsteia este parfumul pe care n-o să-l pot uita niciodată, nici măcar la 1000 de km de casă. Este parfumul nopților nedormite, parfumul minții mele murdare. Aici au murit și s-au născut mii de vise. Parfumul lacrimilor amare încă mai este prezent in colțurile camerei. Aici am trăit fericire, tristețe, agonie, relaxare. Aici e toată lumea mea. Aici m-am închis când am vrut sa visez, aici m-am închis când am vrut să fug de tot. E singurul loc in care dacă m-aș pierde m-aș regăsi cu ușurintă. Trebuie doar sa văd pereții ăștia măzgăliți de pasiune, dorință, frustrare, jigniri.
   Pe peretele de deasupra patului o să găsești dorință. O să găsești toatele visele de noapte și de zi. O sa găsești artă si pasiune. Iubire și sperantă.
   Pe peretele din dreapta patului o să găsești sufletul meu de copil. Sufletul care mă scoate mereu din necazuri. O să găsești cărtile citite si necitite, și dacă o să deschizi vreuna o să descoperi tot ce am simțit când am citit-o.
   Pe peretele din dreapta patului o să găsești tristețe, agonie, tot ceea ce ascund în mine. Mai bine nu ai căuta acolo, nu e nimic frumos de văzut.
   Pe peretele din fața patului o să găsești calea mea de scăpare. Ușa pe care o închid de fiecare dată când vreau să scap de mine.
   Pe tavanul camerei mele o să găsești stelele cănd cerul este înnorat. Râuri de lacrimi împletite cu râuri de fericire care curg dintr-un izvor de speranță. O să găsești punctul ăla negru care mă poartă către un vis cu ochii deschiși.
   Iar acolo in pat întinsă pe iarba verde o să mă găsești pe mine. O să privești în ochii mei albastri-verzui și o să găsești dragoste. Atâta dragoste incât o sa umpli cerul inimii tale cu stele, dragoste care o să te facă să te întrebi unde am stat ascunsă până atunci.

   Dar toate la momentul potrivit și cu persoana potrivită...