luni, 21 mai 2012

indiferent, viata e frumoasa



   Si spun a nu stiu cata oara ca m-am saturat. Si a nu stiu cata oara nu fac nimic... Tac si imi inghit lacrimile. Strang din dinti si merg mai departe. Trec peste tipetele din interior, lacrimile de slabiciune si durerea de cap. Dar cat o sa mai rezist? Cat o sa mai rezist sa nu imi bag picioarele si sa plec de nebuna undeva departe? Cred ca acolo o sa se ajunga intr-un final. Sa plec unde vad cu ochii si sa dau dracu’ tot. Nu pot la nesfarsit. Sunt si eu om. Cedez la un moment dat si simt ca ajung la capatul rabdarilor cat de curand.
   Viata nu e roz, si nu trebuie sa adaugi portocaliu ca sa fie mai frumoasa. Uneori viata are tenta de negru. Zambetele se transforma in lacrimi, linistea in stres, puritatea in murdar, rozul in negru. Insa viata vine la pachet cu de toate. Cu bune, cu rele. Te pune in situatii in care nu vrei sa fii, dar te forteaza sa stai acolo. Fiecare lovitura e un pas inainte. E un mod al vietii de a se stramba la tine.
   Intotdeauna o sa fie ceva care o sa te tranteasca la pamant. Tot ceea ce trebuie sa faci e sa te ridici. Iar si iar. Sa cazi de 7 ori si sa te ridici de 8. Viata frumoasa nu inseamna lux, bani, cluburi, diamante. Viata frumoasa e atunci cand stii ca nu ai bani si gasesti 10 lei intr-o pereche de blugi pe care nu ai mai imbracat-o de mult. E atunci cand in loc de un mesaj cu buna dimineata esti trezit de un sarut sincer. Atunci cand nu ai nimic si totusi ai totul. Cand gasesti puterea sa zambesti in cele mai aprigi furtuni. Cand sti ca orice furtuna ar veni ai o stanca de care sa te agati. Stii ca e cineva acolo care sa potoleasca furtuna si sa faca cerul senin.

   Totul o sa fie bine. M-am linistit….

sâmbătă, 19 mai 2012

Plouă peste inima mea...

   Eu.... iubesc ploaia. De mică am fost fiica ploii. Mi-a plăcut să stau și să ascult cum plouă. Să visez cu ochii deschiși la nu știu ce anume. Să simt descărcările electrice cum trec prin mine până în vârful degetelor de la picioare.
   Acum simt picăturile reci de ploaie cum îmi ating sufletul fierbinte. Cum îl răcește, îl calmează. Simt tunetele cum îmi intră în cap și alungă tot ce e rău. Am lăsat geamul deschis să aud mai bine sincronul. Îmi cântă o melodie tristă. Nu știu de ce ploaia îmi aduce aminte de L. Poate pentru că și el era un suflet chinuit ca mine. Doar că eu aveam si speranță. Speranța că într-o zi o să fie bine, indiferent câte ploi or să cadă peste sufletul meu. Cineva o să vadă zâmbetul meu într-o zi ploioasă și o să se îndrăgostească de el. O să vadă veselia din ochi și tremurul din mâini și o să-și dea seama că am o inima mare. Oare mai există persoane care apreciază sufletele mari? Există cineva acolo in lumea asta mare care îsi doreste o persoană ca mine lângă el? Sper ca da!
  

   Astăzi cerul plânge...