E noapte.

                             

E noapte. E una din noptile alea in care ma prinde dimineata ascultand o melodie pe repeat, in intuneric, cu castile pe urechi. Simt beat-ul melodiei asteia pana in degetul mic de la piciorul stang. De ce stang? Nu stiu, asa vreau eu. O iau mereu de la dreapta la stanga. Totul se termina in stanga. In stanga am mereu lucrurile care se termina usor.

In ultimul timp simt ca m-am plictisit de tot, de la cap la coada. De la dreapta la stanga. Am un dor imens in inima. Imi e dor de casa, imi e dor de tata, imi e dor de copilarie, imi e dor de anii liceului, imi e dor de vechile prietenii, imi e dor de oameni ieftini, imi e dor de noptile lungi din camera mea rece, imi e dor de liniste, imi e dor de mine. Inchid ochii si nu vad nimic, e doar intuneric. Vreau sa vad zambete, culori vii si ganduri zgomotoase. Rad des, dar cand raman singura ma scufund din nou in abisul din mintea mea. Am obosit iar si astept momentul sa-mi revin. Nu pot sa fac nimic pentru ca stiu ca nimic nu ar ajuta. Nimeni nu ar putea ajuta, trebuie sa-mi revin singura.

Nu inteleg problemele astea ale mele si nu le-am inteles niciodata. Sunt probleme psihice. Cad foarte usor in stari naspa, am nevoie doar de amintiri, de strafulgerari ce-mi trec prin fata ochilor. E nevoie doar sa-mi amintesc ca nu am ceva ce mi-am dorit mult, si nu o sa am niciodata.

Vorbind cu mine, m-am intrebat de ce imi place mie melodia asta atat de mult. Poate pt ca am ajuns si eu sa mint frumos. Cand sunt intrebata, spun ca nu am nimic. De ce? Pentru ca e mai simplu, si stiu ca si daca as spune ce ma apasa, nu s-ar schimba nimic. Atunci cand sunt fericita uit, dar apoi cand cad imi amintesc de tot. Insa am reusit sa nu ma pierd de tot pe mine, si sa nu mai vreau sa ma gaseasca nimeni. Inca imi apartin si cand ma privesc in oglinda nu pot sa ma mint. Incerc sa nu mai gandesc cu inima, si ma chinui din rasputeri sa fiu mereu cat mai rationala, dar uneori o iau razna si bat campii. Ca si acum.

M-am gandit sa ma apuc sa scriu o carte, dar cred ca as deveni prea personala si as deveni eu un fel de personal principal. Sunt prea introvertita ca sa nu iau totul prea personal cand imi pun ideile pe foaie. Cine stie, poate o sa ma apuc de ea in secret, o sa o termin, si o sa o tin ascunsa cativa ani buni, ca apoi sa o recitesc si sa ma amuz copios pe baza a ceea ce am acum in minte.

Sunt foarte sigura ca peste cativa ani o sa fiu straina de aceste ganduri, dar pana atunci le imbratisez, sunt ale mele. Revin la intuneric si la melodie. Play!