duminică, 12 februarie 2012

Liniste...



M-ai trezit in dimineata asta ca sa-mi explici ce s-a intamplat. Asta fara sa stii ca pe mine nu ma interesa. Ce ma intereseaza pe mine e ca e gata. Si punct.
Daca ti-am dat impresia ca te cred, nu inseamna ca am si crezut. Nu! Poti sa spui ca am un simt finut care detecteaza minciuna. Si nu tot ce ai zis era minciuna. Nu! Stiam ca umbli cu alta. Am ignorat aspectul doar. Iar tu nu ti-ai dat seama ca aprobarea mea era o minciuna. Am tratat toata treaba asta cu indiferenta, desi ti-am dat impresia ca te ascult. Ceea ce am apreciat, si ti-am si zis, a fost faptul ca n-ai vrut sa-ti bati joc de mine. Jos palaria!
Te-ai lasat pacalit de vocea calda din telefon si ai uitat aspectul de a fi privit in ochi cand explici ceva. Daca m-ai fi privit in ochi ai fi observat furia din ei. Ai fi observat cum usor, verdele-albastru se transforma in albastru (da, mi se albastresc ochii cand ma enervez). Nu sunt fraiera, dar totusi te-am lasat sa crezi asta. Am evitat sa ma enervez sau sa dau atentie.
Te-am tratat cum ai fost, un trecator.

Oare asta inseamna ca sunt falsa?


P.S. V-am spus vreodata ce ma relaxeaza cel mai mult? Cum adorm in noptile de neliniste? Ascul notele unui pian. Pentru mine pianul e vocea lui Dumnezeu. Ma linisteste, imi da forta si putere sa trec peste orice. Daca ar fi sa-mi imaginez Raiul, mi l-as imagina in acorduri de pian. Va impartasesc una din piesele care imi plac mult. Astazi... am inima plina de dragoste.

Un comentariu: