Plouă pretutindeni...

Plouă... Plouă afară, plouă înăuntru, plouă peste tot... Iubesc ploaia, și totuși de data asta e ceva ciudat. Parcă mă doare fiecare picătură ce se desprinde din nori. Simt picăturile de parcă ar fi picături de sânge, de parcă norii plâng după fiecare parte ce se desprinde din ei.

 E ca și cu întunericul... Îmi place întunericul, dar parcă uneori mă sperie, mă acaparează, îmi injecteaza teamă în suflet.

E ca și cu primăvara... O iubesc pentru natura pe care o readuce în fiecare an la viață, dar o urăsc pentru că uneori așează poveri prea grele pe umerii mei arși de soare.

E ca și cu muzica... O iubesc pentru că îmi e alături mereu, dar o urăsc atunci când îmi readuce amintiri îngropate de mult in cutiuța de catifea roșie.

E ca și cu mine... Uneori radiez, dar uneori îmi citești totul în privire... Dar privirea mea e pierdută acum undeva pe geam. Urmărește vântul violent si crengile de vișin înflorite care bat în geam..

Plouă pretutindeni și lipsește ceva...