luni, 15 aprilie 2013

Întâlnire cu moartea



    Astazi m-am intalnit cu moartea. Nu e atat de urata pe cat se spune. Nu e un schelet ambulant invelit intr-o mantie neagra si cu o coasa in mana.
    Desi nu ii pot descifra trasaturile fetei, ii vad foarte bine ochii: sunt verzi si mari, parca stralucesc in intuneric precum doua smaralde. Buzele carnoase murmura ceva indescifrabil pentru mine. Ma priveste fix in ochi. Poarta un costum negru, perfect asezat pe corpul bine construit. Cravata rosie i se incheie perfect pe gatul strabatut de vene groase. Sacoul e incheiat doar la 2 din cei 3 nasturi, al treilea lasand sa se vada cureau argintie a pantalonilor. “E frumos.” m-am gandit. Dar apoi mi-a atras privirea altceva… In mana dreapta strangea o inima care, ciudat, dar inca batea, sangele prelingandu-se usor de pe degete lui pe podeaua maronie.
    Mi-am privit degetele de la picioare in momentul in care am simtit ceva umed, insa altceva mi-a atras privirea. In partea stranga a camasii mele albastre se vedea o pata mare de sange… Atunci mi-am dat seama… ceea ce strangea acel barbat in mana era inima mea. Atunci l-am intrebat:
     
 -  De ce?
- Pentru ca pur si simplu totul are un sfarsit.
- Dar de ce inima? Puteai allege cu totul altceva…
 De ce? Pentru ca de acolo a plecat toata “boala” ta. De la inima. Ai pus tot ce era rau acolo, nu te-a interesat ca o sa cedeze intr-o zi. Si iata, ziua a sosit…
 Dar nu, nu vreau sa mor. Mai am atatea de facut. Nici macar nu mi-am intalnit sufletul pereche…

    Atunci a zambit si i-am vazut dintii de un alb perfect.

Suflet pereche zici? Inca mai crezi in asa ceva? Sa spui ca acolo undeva exista cineva care s-a nascut sa te cunoasca e ca si cum ai spune ca animalul tau de companie e un inorog. Daca exista suflete pereche, de ce unii oameni raman singuri toata viata?
 Nu stiu, poate ca pe al lor l-a lovit un autobuz si nu s-au mai cunoscut. Vezi? Te contrazici singur.
- Si atunci al tau de ce intarzie sa apara?
- Pentru ca Seful tau nu vrea sa mi-l trimita inca. Stie  cata nevoie am de el si ca daca mi l-ar trimite acum nu l-as putea aprecia la adevarata lui valoare. E un fel de test, intelegi? O sa mi-l scoata in cale atunci cand ma astept mai putin.

    Am vazut cum mana i se relaxeaza pe inima mea si aceasta revine la ritmul ei normal. Nodul din gat aproape ca imi disparuse si cu ultimele eforturi am incercat sa ma ridic. Atunci a venit in fata mea si mi-a intins mana stanga. Am simtit picioarele cum imi tremurau, dar mana lui ma sustinea inca. S-a uitat in ochii mei si mi-a spus:

Imi placi. Esti incapatanata, si mi-a zambit.
    
M-am trezit apoi, iar soarele arzator m-a orbit pentru cateva secunde. Camasa mea era intacta, iar rana din piept disparuse…

2 comentarii:

  1. ” Există o singură plăcere, aceea de fi viu, tot restul e mizerie.”(Cel care a scris această frază s-a sinucis. Se chema Cesare Pavese).
    Să scrii sute de pagini despre "meseria de a trăi" pentru ca, pe ultima pagină, să ajungi la concluzia că e nevoie nu de vorbe, ci de "un gest", şi să te sinucizi. Cunoaştem un lucru, zice el, numai când avem prilejul să-l întâlnim a doua oară. Moartea, însă, o întâlneşti o singură dată. Poate de aceea nu ştim nimic despre ea. Pe de altă parte, e clar că numai ceea ce e prea bine explicat devine neinteresant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și totuși, ca să ajungi să faci acel "gest" ai nevoie de curaj. Și să trăiești fiind mort mi se pare mult mai dureros... Asta-i o părere, nu o convingere. La urma urmei, textul ăsta e produsul imagineției mele.

      Ștergere