Despre ei, despre parintii mei..

Am vrut de multe ori sa scriu despre ei, despre parintii mei. Si am scris o data, insa am pierdut fisierul. Asa ca ma vad pusa in situatia in care o sa o iau de la capat.

Mama. Mama e persoana care te va ierta mereu, indiferent ce ai face. Mereu vei fi copilasul ei, si la 50 de ani. Mama a realizat ca am crescut, poate a durut-o sa-mi ofere libertatea de care aveam nevoie, insa mi-a dat drumul sa fac ceva cu viata mea. Stiu ca o doare de fiecare data cand ma vede la usa cu bagajul in mana stiind ca n-o sa ma vada cateva zile. Si recunosc mereu lumina din ochii ei atunci cand vin acasa. O lunga perioada de timp am fost doar noi doua. Si m-a crescut asa cum a putut. M-a invatat sa fiu modesta, sa nu cer lucruri pe care nu le pot avea, dar nu mi-a spus niciodata sa nu visez ca intr-o zi o sa am tot ce-mi doresc. Mi-a spus mereu sa tin capul sus indiferent de situatia prin care treceam. M-a lasat sa vad ce e bine si ce e rau pentru mine ca mai apoi sa-i dau dreptate. M-a format, mi-a dat educatie, si mi-a pus caldura in suflet. Mi-a spus mereu ca o sa reusesc, si ca daca vreau sa cedez vreodata, sa ma gandesc ca ea e cel mai bun exemplu de model de urmat pentru mine. Si asa e. Mama mea e o luptatoare. Si i-am mostenit taria.

Tata. E usor sa fii tata, insa e greu sa fii tatic. Tata e persoana care ma sprijina mereu si imi arata cand gresesc. Vede in mine persoana pe care nici eu nu o vad momentan. Stie ca o sa reusesc atunci cand pana si eu ma indoiesc. Nu e perfect, nimeni nu e perfect. Insa asa cum e stiu ca ma iubeste si ma accepta asa cum sunt. Poate nu intelege multe lucruri care se petrec in viata mea, dar stiu ca incearca. M-a sprijinit si ma sprijina neconditionat. Ma incurajeaza mereu sa lupt impotriva a tot ceea ce imi apare in cale. El stie fara sa-i spun cine sunt.

Am cei mai buni parinti, si faptul ca ii dezamagesc, desi ei nu stiu asta, si ca eu la randul meu nu sunt cea mai buna fiica ma doare. Dar poate pur si simplu simt nevoia sa o iau pe alte drumuri ca sa-mi dau cine sunt si ce vreau. Sa gasesc locul in care ma simt perfecta, insa ceea ce stiu cel mai bine e ca exista doar un loc pe lumea asta pe care il pot numi acasa, si acel loc e in sanul familiei.

Ar mai fi foarte multe de spus, insa nu-mi gasesc cuvintele potrivite. Cred de fapt ca sufletul meu nu are destule cuvinte sa exprime ceea ce simt pentru ei, asa ca o sa las muzica sa vorbeasca pentru mine, se pricepe mai bine: 

           

           

Si nu in ultimul rand, versurile unei poezii care imi place foarte mult :

"Doamne, daca-mi esti prieten,

Cum te lauzi la toti sfintii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu parintii.

...

Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum sustii in gura mare,
Moaie-ti tocul in cerneala
Si-nainte de culcare

Da-i in scris porunca mortii,
Cand si-o ascuti pumnalul,
Sa-l infiga-n mine, Doamne,

Si sa lase-n viata calul."

(Spiridon Popescu, Doamne, daca-mi esti prieten)