indiferent, viata e frumoasa

   Si spun a nu stiu cata oara ca m-am saturat. Si a nu stiu cata oara nu fac nimic... Tac si imi inghit lacrimile. Strang din dinti si merg mai departe. Trec peste tipetele din interior, lacrimile de slabiciune si durerea de cap. Dar cat o sa mai rezist? Cat o sa mai rezist sa nu imi bag picioarele si sa plec de nebuna undeva departe? Cred ca acolo o sa se ajunga intr-un final. Sa plec unde vad cu ochii si sa dau dracu’ tot. Nu pot la nesfarsit. Sunt si eu om. Cedez la un moment dat si simt ca ajung la capatul rabdarilor cat de curand.

   Viata nu e roz, si nu trebuie sa adaugi portocaliu ca sa fie mai frumoasa. Uneori viata are tenta de negru. Zambetele se transforma in lacrimi, linistea in stres, puritatea in murdar, rozul in negru. Insa viata vine la pachet cu de toate. Cu bune, cu rele. Te pune in situatii in care nu vrei sa fii, dar te forteaza sa stai acolo. Fiecare lovitura e un pas inainte. E un mod al vietii de a se stramba la tine.

   Intotdeauna o sa fie ceva care o sa te tranteasca la pamant. Tot ceea ce trebuie sa faci e sa te ridici. Iar si iar. Sa cazi de 7 ori si sa te ridici de 8. Viata frumoasa nu inseamna lux, bani, cluburi, diamante. Viata frumoasa e atunci cand stii ca nu ai bani si gasesti 10 lei intr-o pereche de blugi pe care nu ai mai imbracat-o de mult. E atunci cand in loc de un mesaj cu buna dimineata esti trezit de un sarut sincer. Atunci cand nu ai nimic si totusi ai totul. Cand gasesti puterea sa zambesti in cele mai aprigi furtuni. Cand sti ca orice furtuna ar veni ai o stanca de care sa te agati. Stii ca e cineva acolo care sa potoleasca furtuna si sa faca cerul senin.

   Totul o sa fie bine. M-am linistit….

Plouă peste inima mea...

   Eu.... iubesc ploaia. De mică am fost fiica ploii. Mi-a plăcut să stau și să ascult cum plouă. Să visez cu ochii deschiși la nu știu ce anume. Să simt descărcările electrice cum trec prin mine până în vârful degetelor de la picioare.

   Acum simt picăturile reci de ploaie cum îmi ating sufletul fierbinte. Cum îl răcește, îl calmează. Simt tunetele cum îmi intră în cap și alungă tot ce e rău. Am lăsat geamul deschis să aud mai bine sincronul. Îmi cântă o melodie tristă. Nu știu de ce ploaia îmi aduce aminte de L. Poate pentru că și el era un suflet chinuit ca mine. Doar că eu aveam si speranță. Speranța că într-o zi o să fie bine, indiferent câte ploi or să cadă peste sufletul meu. Cineva o să vadă zâmbetul meu într-o zi ploioasă și o să se îndrăgostească de el. O să vadă veselia din ochi și tremurul din mâini și o să-și dea seama că am o inima mare. Oare mai există persoane care apreciază sufletele mari? Există cineva acolo in lumea asta mare care îsi doreste o persoană ca mine lângă el? Sper ca da!

  

   Astăzi cerul plânge...

Locul potrivit

  

 Parfumul camerei ăsteia este parfumul pe care n-o să-l pot uita niciodată, nici măcar la 1000 de km de casă. Este parfumul nopților nedormite, parfumul minții mele murdare. Aici au murit și s-au născut mii de vise. Parfumul lacrimilor amare încă mai este prezent in colțurile camerei. Aici am trăit fericire, tristețe, agonie, relaxare. Aici e toată lumea mea. Aici m-am închis când am vrut sa visez, aici m-am închis când am vrut să fug de tot. E singurul loc in care dacă m-aș pierde m-aș regăsi cu ușurintă. Trebuie doar sa văd pereții ăștia măzgăliți de pasiune, dorință, frustrare, jigniri.

   Pe peretele de deasupra patului o să găsești dorință. O să găsești toatele visele de noapte și de zi. O sa găsești artă si pasiune. Iubire și sperantă.

   Pe peretele din dreapta patului o să găsești sufletul meu de copil. Sufletul care mă scoate mereu din necazuri. O să găsești cărtile citite si necitite, și dacă o să deschizi vreuna o să descoperi tot ce am simțit când am citit-o.

   Pe peretele din dreapta patului o să găsești tristețe, agonie, tot ceea ce ascund în mine. Mai bine nu ai căuta acolo, nu e nimic frumos de văzut.

   Pe peretele din fața patului o să găsești calea mea de scăpare. Ușa pe care o închid de fiecare dată când vreau să scap de mine.

   Pe tavanul camerei mele o să găsești stelele cănd cerul este înnorat. Râuri de lacrimi împletite cu râuri de fericire care curg dintr-un izvor de speranță. O să găsești punctul ăla negru care mă poartă către un vis cu ochii deschiși.

   Iar acolo in pat întinsă pe iarba verde o să mă găsești pe mine. O să privești în ochii mei albastri-verzui și o să găsești dragoste. Atâta dragoste incât o sa umpli cerul inimii tale cu stele, dragoste care o să te facă să te întrebi unde am stat ascunsă până atunci.

   Dar toate la momentul potrivit și cu persoana potrivită...

Listen up my soul

   Eu.... sunt dificilă. Sunt a naibi de dificilă. N-am fost activă in ultimul timp pentru ca mi-a  fost lene să-mi instalez Microsoft Office și când l-am instalat nu am mai avut inspirație. Sunt în pană totală de idei....

   Vă las niște muzică între timp....

   P.S. Lucrez la o postare cu versuri din melodii care îmi plac si ma descriu. Revin cu ea când e gata.

Și stop !

...

                                              Dumnezeu mi-e deasupra ca am incercat!

                             

   Melodia asta e scrisa pentru mine...

   "You shoot me down but I won't fall, I am TITANIUM!!!"

eu si ...eu!

   Inca nu ai invatat sa nu mai lasi nimic pe maine? Poate maine nu mai exista. Ce ai sa faci in cazul asta? Cand o sa repari toate greselile? Ca ai facut multe greseli si vrei sa le repari pe toate. Te pomenesti ca oi fi vreo Wonder Woman si nu te-ai mai privit in oglinda pana acum! Nu mai lasa timpul sa treaca. Stai de mult timp pe loc. Si doar stii si tu ca nu esti facuta sa stai pe loc. Tu trebuie sa umbli, sa vezi, sa cunosti, desi nu te amesteci in treburile nimanui. Nu! Tie iti place sa observi.

   Pentru tine nu exista tristete, tu esti o optimista. O fata la un milion. Esti dulce de ciudata, desi nu lasi pe nimeni sa stie asta. Tie nu iti e teama de iubire, in timp ce eu nu mai vreau sa o intalnesc. Suntem acceeasi persoana, un singur trup, dar in mintea asta se afla doua persoane diferita. Tu nu suferi, tu razi intr-una, in timp ce eu sunt intr-o agonie dezolanta. Tu esti ambitioasa si speri la ceva mai bun, ai propriul tau drum pe care vrei sa-l urmezi in viata. Eu... eu doar ti-am pus piedici in cale. Am scos capul la lumina numai cand aveai nevoie de ambitia aia. Tu iubesti tot ce te inconjoara si vezi ceva frumos si in cel mai hidos lucru, eu urasc totul cu atata patos incat in curand o sa distrug Universul asta al meu. Tu vrei agitatie, eu vreau liniste. Vreau sa ma pierd pe mine, sa nu mai exist. Tu ai o privire jucausa si pura, ai luat tot albastrul ala din ochii verzi-albastri, in timp ce eu pot inghiti sufletul cuiva in abisul ala verde. Tu conduci repede si sigur, in timp ce eu conduc si incet si nesigur. Tu esti Cristina, eu sunt Georgiana....

   Eu sunt cea rea. Cea care sufera si a suferit intotdeauna. Si reusisei sa ma indepartezi, dar uneori iti place si tie sa te ascunzi. Si atunci ma lasi pe mine sa ies la iveala. Lasi sufletul hain sa-si faca aparitia. Un suflet patat si calcat in picioare. O privire rece si distanta. Uneori chiar tu ne-ai calcat sufletul ce-l impartim si nu ti-a pasat de mine.

   Zici mereu ca e ultima oara....

   Cat ai sa te mai joci? Alege o data! In trupul asta nu e loc decat pentru una din noi. Deci? Care ramane?

totul e ok

    Haideti sa ne bucuram de primavara impreuna. Haideti sa zambim, sa fim fericiti. Stiu, postarea asta e in contradictie cu anterioara, insa asta sunt eu. Trec repede de la o stare la alta. Starea aia a durat doar o zi. Am facut cum am scris. Mi-am spalat sufletul de toate pacatele si am luat-o de la capat, cum fac mereu. Asta sunt eu, am un optimism iesit din comun in sufletul meu, dar si cand cad... pai cad! Partea buna e ca ma ridic repede. Sunt un OM, un OM normal, desi starile mele sunt ca vantul, eu sunt de sine statatoare. Eu nu ma schimb, sunt aceeasi, am aceleasi principii, aceleasi sentimente, aceeasi dragoste mare port in suflet pentru orice.

    Am lipsit in ultimul timp pentru ca am avut programul full. Si saptamana nu s-a terminat inca. Marti am fost la un curs de Smartphone si Blackberry. Imaginati-va zambetele pe care le-am starnit cand l-am intrebat pe trainer daca n-are telefon d-asta destept si cu taste. (nu suport touchscreen-ul, desi el a zis ca ma descurc bine). Am invatat chestii interesante, si bineinteles ca mi-am sporit dragostea pentru Blackberry prin intermediul cursului astuia. Ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost atmosfera. Nu m-am simtit ca la un curs, m-am simtit ca la o intrunire normala. Poate din cauza trainerului care ne-a tratat ca de la egal la egal. Am vorbit o gramada unii cu ceilalti. Si cum punctul meu forte e vorbitul, va imaginati trai acolo.

    Am si citit mult in ultimul timp, am terminat primul volum din “Valea Papusilor”. Buna carte, o recomand. Acum am trecut la al doilea volum. Sunt taaaaaaaare curioasa cum o sa se termine.

    In rest, toate bune si frumoase si la locul lor. Ma bucur de soare, de condus si de colegii mei. Astazi cand m-am trezit primul lucru care l-am facut a fost sa ii trimit un mesaj unui coleg sa-l intreb daca e ok ca l-am visat urat rau de tot. :)) Va imaginati sper cat de rau l-a amuzat reactia mea. Pe cine n-ar amuza?

 

     P.S. Nu-i asa ca sunt frumosi? Ei imi fac diminetile mai frumoase cand ii vad.

    Cris va pupa si va ureaza o saptamana frumoasa, sau ce a mai ramas din ea. Aveti grija de voi.

intrebari...

  Ma simt… inumana. De ce naiba am revenit iar la gandurile astea nu stiu. De ce simt ca totusi ceva nu e in regula cu mine? Ca parca ceva din mine e mort de muuuuult timp? Ce se intampla? Ce-mi lipseste? De ce n-am liniste? De ce mereu cand cred ca totul e ok cad iar ? Si nu-i nimic, stiu ca o sa ma ridic din nou. Dar mi-e teama sa ma mai ridic ca sa nu cad iar. De ce trebuie sa mint ca e totul ok? De ce nu se uita nimeni in ochii mei sa-mi spuna ca nu e totul ok? Ca stie ca nu e totul ok. Sa vrea sa afle, sa-mi dea un umar pe care sa-mi las capul? Sa nu intrebe nimic, doar sa fie acolo...

  Nu mai vreau sa ma ascund dupa zambete, vreau sa-mi vars lacrimile. Am si uitat cand am plans ultima data. Nu vreau sa fiu slaba, dar stiu si eu ca vine un moment in care trebuie sa dai totul afara si s-o iei de la capat. Eh, aici e limita mea. Am ajuns la limita. O sa dau totul afara, o sa-mi scot sufletul, o sa-l spal cu lacrimi amare si cu un pahar de vin. O sa fie ca nou. O sa vrea sa experimenteze iar. Si iar n-o sa asculte ca ce face nu e bine. Suflete? De ce esti naiv? De ce crezi ca toate sufletele din jurul tau sunt ca tine? Nu sunt ! Asculta-ma ! Ai incasat destule. Las-o asa acum. Detaseaza-te, uita de tot.

  Si stii cand s-a terminat totul? Cand pana si cel mai puternic cedeaza...

Zapada si gropile

  Daca acum o saptamana ma plangeam ca e zapada afara, multa, si ca mi-e fricaaa si ca nu vreau sa conduc, dar totusi o faceam (nebuneste chiar),acum ghici ce? A trecut zapada ( de pe carosabil) si ce a ramas in urma? Au ramas gropi. Foaaaaaaaarte multe gropi, unele mai mici, altele mai mari. Unele capabile sa te lase cu pagube mari in buzunare, altele sa te zdruncine putin.

  Si daca ziua reusesti sa faci slalom printre ele, noapte esti pus in postura in care ori iti aduci aminte o harta invizibila a gropilor, ori sa le iei asa din plin. Norocul meu ca am o memorie vizuala buna si sunt atat de grijulie incat am ocolit vreo doua gropi invizibile in noaptea asta. Asta doar in oraselul meu.

  Cine locuieste intr-un oras cu tramvaie stie cel mai bine cum arata sinele de tramvai. Sunt varza, si sa nu mai vorbim de dobitocii opriti neregulamentar din cauza carora trebuie sa incaleci cateva, si mie personal mi se rupe sufletul cand trebuie sa folosesc alternativa asta.

  Si in timpul asta statul ce zice? "Zapada ne-a prins nepregatiti, topirea ei si mai nepregatiti."

  P.S. Azi am implinit un an de cand am permisul de conducere. Imi doresc multi ani inainte fara evenimente. :D

  Drive safe!

m-am saturat

Astazi sunt atat de satula de toate.

M-am saturat de fetite rasfatate care asteapta totul pe tava si care se distreaza pe seama altora. Nici eu n-am vrut sa cresc si sa ma lovesc asa de toate, dar la un moment dat exista un prim pas pentru toate.

M-am saturat de zapada asta de afara, ma doare spatele, ma doare capul, imi pot vedea ura in ochi.

M-am saturat de monotonia care a pus stapanire pe viata mea.

M-am saturat de copiii needucati de care ma lovesc in fiecare zi. Pur si simplu vreau sa-i iau de manuta si sa-i intorc acasa la mamica si taticu si le arat cum se educa un copil. Am fost si eu rasfatata cand eram mica, ca eram mica si simpatica, dar acum gata! Nu mai sunt nici mica si nici simpatica. Si nici voi!

M-am saturat de cacaturile de care ma lovesc in fiecare zi la munca, de asteptarile pe care le au altii si pe care le am eu de la mine. De oamenii prosti si ipocriti. De badarani, de barfitoare si nesimtite. Pur si simplu m-am saturat!

M-am saturat ca in loc de suflet oamenii aleg un corp frumos. Ca sunt atat de ciudati si ipocriti cand folosesc faze de genu’ “Nu sunt de tine.”.

M-am saturat de glumele proaste facute prost. Exista doua categorii de glume: glumele proaste facute prost si glumele proaste facute bine. Mie imi place a doua categorie. Le gust, si le fac mai departe.

M-am saturat de prietenii falsi care te schimba atunci cand gasesc cu cine sa-si petreaca timpul, sau le merge atat de bine incat nu mai au ce sa-ti spuna.

M-am saturat de programele fixe pe care trebuie sa le respect, m-am saturat sa fiu mereu pe fuga dar in acelasi timp atat de plictisita.

M-am saturat de lipsurile pe care le descopar in fiecare zi : in suflet, in portofel, in frigider, in rezervor, in mine...

M-am saturat sa incerc sa fac sa fie bine.

M-am saturat de mine.

Astazi nu vad nimic frumos nicaieri. Nici in mine, nici in tine, nici in nimic. Azi e totul urat! Urat! Maine poate se schimba placa.... Sigur o sa se schimbe. E doar o zi proasta!